Mesaj de sfîrşit de an şcolar...

A trecut un an şcolar… Pe parcursul acestuia au fost emoţii positive, dar, uneori,  şi negative. Ca la fiecare sfîrşit, încercăm să facem unele bilanţuri. Cea mai mare bucurie a noastră, a profesorilor, sunt elevii care au succese la studii şi învaţă pe note bune şi foarte bune. Astfel, în  anul şcolar 2011-2012, din cei 311 elevi ai gimnaziului,   s-au învrednicit de titlul “Eminent” – 25 elevi, iar de titlul “Fruntaş” – 40 elevi ai gimnaziului. Desigur că ne-am dori ca aceşti elevi să fie mai mulţi. Ne dorim elevi curioşi, setoşi de cunoştinţe, perseverenţi, care înfruntă orice obstacol în atingerea scopurilor supreme – de a fi educaţi, inteligenţi, omenoşi, descurcăreţi şi respectuoşi. Mulţumim familiilor care educă copii harnici, deştepţi, cumsecade.

Spun adio anilor de şcoală cei 32 de elevi absolvenţi ai gimnaziului. Nu se ştie pe ce val al vieţii veţi ancora, însă un lucru este cert: şcoala va rămîne pentru voi lăcaş sfînt al amintirilor, al cunoştinţelor acumulate şi al chipurilor profesorilor dragi.

La acest 31 mai nu ne rămîne decît să vă dorim tuturor elevilor o vacanţă plăcută, care să abunde în evenimente frumoase şi memorabile. Să savuraţi gustul cireşelor, căpşunelor, mirosul florilor de vară. Să vă bucuraţi de mîngîierea soarelui. Să aveţi clipe de neuitat alături de priteni. Dar să nu uitaţi să fiţi mînă de ajutor părinţilor. În timpul liber să faceţi lecturile recomandate de profesorii de limbă şi literatură română, iar în fiecare zi să notaţi în jurnalul de vară – impresiile de lectură, evenimentele interesante, ca atunci cînd ne întîlnim la 1 septembrie să vă vedem mai mari fizic şi mai maturi la minte.

Absolvenţilor – drum bun în viaţă!!! Succese, perseverenţă, curaj!!!

Îmi pare rău, dar...

În ultima perioadă o sumedenie de griji, probleme s-au abătut pe capul meu. Sfîrşit de an şcolar, sesiune de examene, cursuri de formare continuă pentru manageri, reparaţie în şcoală etc, etc.

La moment lucrez asupra tezei de master, lucru care trebuie să-l fac cu mare insistenţă. de altfel nu voi reuşi în termenii stabiliţi. Deşi îmi e foarte greu să mă motivez să lucrez, trebuie s-o fac... Asta e... Eu am vrut asta....

MAPAMOND CULTURAL ÎN GIMNAZIUL IZBIŞTE, CRIULENI

          16 mai a rămas una dintre cele mai memorabile zile pentru elevii din gimnaziul Izbişte. În această zi aceştia  au avut  extraordinara posibilitate de a face cunoştinţă, nu doar din auzite, cu reprezentanţii a 4 culturi din 4 ţări diferite de pe globul pămîntesc. Este vorba de  invitaţii de excepţie ai gimnaziului, care, la moment, sunt reprezentanţi ai Corpului Păcii, dar de origine sunt din cele mai neobişnuite şi incredibile pentru noi locuri.

Astfel, elevii au făcut cunoştinţă şi au aflat lucruri interesante despre Filipine de la Raymond Gotauko. La moment Raymond este voluntar Corpul Păcii şi activează, al doilea an, la liceul „Constantin Stere” din oraşul Soroca, în calitate de partener al profesorilor de limbă engleză.

 Acesta a făcut o incursiune în amplasarea geografică a ţării şi a precizat că, de fapt, ţara nu este altceva decît 4000 de insuliţe, situate în oceanul Pacific, alături de Asia de Sud-Est. A făcut cunoştinţă elevilor cu stema ţării - un tricolor (roşu, albastru, alb), cu o stea mare şi alte trei stele mai mici, ceea ce reprezintă ţara cu cele mai mari insule: Luzon, Visayah şi Mindanao. Elevii au aflat că relieful şi natura sunt total diferite de ale noastre. Acolo predomină relief muntos, de origine vulcanică. Plajele sunt pitoreşti, dealuri, numite „de ciocolată”, munţi cu „scări” pe care este sol normal pentru a practica agricultura. Imaginile prezentate copiilor au fost de-a dreptul fascinante, pe care le poţi urmări doar la Discovery.

Raymond a antrenat elevii să exerseze elemente din dansul tradiţional TINIKLING. Pe toţi ne-a uimit îndemînarea de care trebuie să dai dovadă pentru a face faţă. Dansul are ca element de bază două nuiele de bambus (Raymond le-a înlocuit cu beţe de floarea-soarelui), care sunt mişcare într-un anumit ritm constant. Trebuie să fii foarte rapid în mişcarea sincronă a picioarelor, pentru a nu fi prinse între aceste nuiele. Plus că mai trebuie să faci nişte figuri tradiţionale.

Ni s-a adus la cunoştinţă şi legenda acestui dans. TINIKLING era o pasăre pe care o prindeau localnicii în plantaţiile de orez. Prin iarba înaltă nu o puteau prinde decît cu două nuiele de bambus, pe care le apropiau rapid una de alta. Astăzi „păsările” sunt persoanele care se încumetă să danseze acest dans.

            Luma Kopele, activează în Republica Moldova primul an la Ialoveni. Este originar din Camerun, ţară din inima continentului african. Deşi i-a fost mai greu să se exprime în limba română, imaginile au vorbit de la sine.

Ne-a prezentat informaţii curioase despre muntele de origine vulcanică - Camerun şi lacurile ucigaşe. Lacurile Nyos şi Manoun sunt pitoreşti, dar şi periculoase. Acestea emană un gaz, care este toxic pentru oameni. Camerunul se mîndreşte cu parcurile naturale în care sunt prezente varietatea de animale a ţării: elefanţi, girafe, lei, maimuţe, zebre etc.  Elevii au văzut imagini foarte frumoase din parcul natural Waza.

Cultura ţării Camerun pentru noi este exotică. Luma ne-a vorbit despre îmbrăcămintea tradiţională pentru bărbaţi – Sanja şi cea pentru femei – Kaaba. Am făcut cunoştinţă cu dansul tradiţional al populaţiei din Camerun – „dansul elefanţilor”, care este unul spectaculos şi se dansează în cadrul festivalului Ngondo, care se face cu scopul de a comunica cu strămoşii, fiind similar cu Paştele Blajinilor la moldoveni.

Sarah Little din SUA, şi-a organizat activitatea interactiv, prezentînd elementele ale culturii Statelor Unite şi, paralel, solicitînd informaţii de la elevi despre Republica Moldova. Astfel, au stabilit împreună, care sunt însemnele naţionale ale ambelor state, începînd de la drapel, stemă, imn. Elevii din clasele primare au dat dovadă de cunoştinţe temeinice în ceea ce priveşte semnificaţia cromaticii drapelului şi elementelor heraldice de pe stema Republicii Moldova. Au intonat imnul ţării. Sarah, la rîndul, ei le-a vorbit elevilor despre semnificaţia steluţelor de pe drapelul SUA, lucru curios pentru elevi.

S-au pus accente pe vîrsta ţărilor: SUA- 235 ani, RM- 20 ani. Copiii au menţionat că Republica Moldova pe lîngă Statele Unite ale Americii este un „bebeluş”.

Apoi discuţia s-a axat pe sărbătorile tradiţionale din SUA şi RM, care diferă puţin. S-a vorbit despre obiceiurile din cadrul sărbătorilor  şi bucatele tradiţionale. S-a menţionat că bucătăria din Republica Moldova este una specifică, dar pe plac americanilor. Apreciază foarte mult că la noi se găteşte mai mult acasă, iar majoritatea oamenilor tind să se alimenteze sănătos.

Elevii s-au jucat de-a „Doc, Doc, Guss” (Raţă, raţă, gîscă) – joc pentru copii tradiţional în Statele Unite. Elevii noştri, la solicitare, i-au prezentat oaspetelui mai multe jocuri specifice pentru noi – „Băsmăluţa”, „De-a v-aţi ascunselea”, „Cald / Fierbinte”, ceea ce a provocat  interes.

Sarah a menţionat că oamenii din RM  sunt foarte binevoitori, ospitalieri. O fascinează cum se salută oamenii din localităţile rurale.

Nkosi La Roshe, activează într-o organizaţie non-guvernamentală şi este originar din Trinidad-Tobago, care este o ţară formată din două insule, care îi şi formează denumirea. Nkosi a menţionat că e o ţară mică cu circa 1,2 milioane de locuitori, situată la 17 km de coasta nordică a Americii de Sus, în Marea Caraibelor.  S-a remarcat că în Trinidad-Tabago locuiesc oameni de diferite rase – indieni, chinezi, africani etc, care convieţuiesc în deplină armonie. Ceea ce este foarte apreciat şi atrage mulţi turişti sunt peisajele, plajele şi carnavalul anual, la care se dansează preponderent dansul  naţional LIMBO. Elevii noştri au fost testaţi  - cît de plastici sunt, pentru că dansul constă în aplecarea pe spate, ceea ce nu e specific pentru europeni.

Nkosi a prezentat, de asemenea drapelul ţării, comentînd semnificaţia cromaticii.

Pentru elevii gimnaziului a fost o experienţă inedită din care au învăţat multe lucruri. Cunoştinţele acumulate le vor fi de folos în cadrul orelor de geografie, la cursul opţional „Prin ţări şi continente”, dar şi în viaţa de zi cu zi. Majoritatea elevilor au prejudecăţi vis-a-vis de oamenii „de culoare”, lucru pe care am încercat să-l înlăturăm prin intermediul acestei activităţi.

Invitaţii noştri m-au frapat, în primul rînd, prin faptul că vorbesc fluent limba română, că au învăţat foarte bine elementele culturii noastre, că vorbesc cu mîndrie şi emoţii (în suflet, în cuget, în ochi) despre ţările din care provin şi încearcă să popularizeze cultura, valorile neamului din care vin. Se observă că au un sentiment de mîndrie de ţară foarte puternic. Probabil au avut o educaţie patriotică pe potrivă.

Mă întreb, oare moldovenii noştri tot procedează astfel acolo, în străinătate, unde locuiesc sau muncesc?

               Or, după cum spunea Immanuil Kant – „Un popor fără cultură e uşor perisabil şi e uşor de manipulat”. Noi avem cultură … Dar ştim să o păstrăm? Ştim să o cultivăm generaţiilor tinere, astfel încît acestea la rîndul lor să o transmită mai departe? Ştim să o promovăm în sensul adevărat al cuvîntului?

               Nu ne rămîne decît fiecare să găsim răspunsuri la aceste întrebări.

Natalia

Dacă aş fi fost ...

o lună, aş fi fost iunie
când verdele e-o dulce nebunie.

o zi a săptămânii, aş fi fost vineri
deşi m-am născut într-o zi de luni.

o parte a zilei, aş fi fost asfinţitul
aşteptând cu rouă în palme răsăritul.

o direcţie, aş fi fost mereu înainte
încercând să nu uit ecoul unor cuvinte.

o planetă, aş fi fost Pământul
doar aici îmi pot recunoaşte pasul.

un lichid, aş fi fost apa unei ploi
să spăl tăcerile ce se mai strâng în noi.

o piatră, aş fi fost acvamarinul
pentru liniştea ce ne-o oferă cerul.

o pasăre, aş fi fost pescăruş
la malul mării să-mi fac culcuş.

o plantă, aş fi fost păpădie
să zburd liberă prin câmpie.

un tip de vreme, aş fi fost vară
într-un amurg cu aromă de ambră.

un instrument muzical, aş fi fost vioară
să te-ncânt mereu, ca prima oară.

o emoţie, aş fi fost poezie
despre ce-a fost sau ar fi putut să fie.

un cântec, aş fi fost „copaci fără pădure”
printre ramuri să pitesc o rază de soare.

un film, aş fi fost “Titanicul”
pentru iubire să lupt cu destinul.

o carte, aş fi fost “1001 de nopţi”
e atâta înţelepciune în poveşti.

un oraş, aş fi fost Parisul
spre el mă poartă adesea, gândul.

un gust, aş fi fost uşor picant
să glumim e mult mai amuzant.

o aromă, aş fi fost aburul pâinii coapte
de mamaia ce ostenea întreaga noapte.

o culoare, aş fi fost sigur albastru
cu senin să pictăm gândul nostru.

un material, aş fi fost doar ceea ce sunt
nimic mai mult, decât o fărâmă de lut.

un cuvânt, aş fi fost speranţă
e singurul ce mai alină suferinţa.

o parte a corpului, aş fi fost ochii
fericită că pot cânta frumuseţea luminii.

o expresie a feţei, aş fi fost bucurie
sau hohot de râs ca-n copilărie.

o formă, aş fi fost piramidă
de veghe la hotarele dacice.

un număr, aş fi fost trei
prezent, trecut şi viitor.

o maşină, aş fi fost de scris
migrând intre realitate şi vis.

SOS – Natura în pericol!

Cunoaştem cu toţii că lunile de primăvară sunt declarate la nivel de republică ca perioadă de îngrijire a naturii. Din iniţiativa statului această perioadă durează lunile martie, aprilie. Deşi în fiecare an se vorbeşte despre bilunarul ecologic se pare că de acest lucru ţin cont doar instituţiile din localitate: şcoala, grădiniţa, APL, biserica şi celelalte organizaţii. În virtutea activităţilor pe care le desfăşoară acestea au grijă cel puţin să aibă grijă de teritoriile adiacente pe care sunt amplasate edificiile: curăţă deşeuşile adunate pe timp de iarnă, sapă, plantează pomi şi flori, văruiesc copacii, încearcă să amenajeze spaţiile verzi etc. Pe lîngă acestea şcoala şi grădiniţa mai au misiunea de a educa la tînăra generaţie conştiinţa ecologică -  de a ocroti natura, de a o îngriji, de a păstra ceea ce există în natură.

Nu ştiu cum se întîmplă, dar aceste iniţiative rămîn doar la nivel de instituţii. În localitate, din păcate, situaţia este deplorabilă. Deşi, elevilor li se vorbeşte de fiecare dată ca atunci cînd merg acasă să promoveze cele învăţate şi practicate la şcoală – acest lucru nu se observă. Gunoiul inundă toate drumurile, pîraiele, izvoarele din localitate. Localnicii aşteaptă să vină “cineva” să le facă curat pe lîngă poartă, pe lîngă şanţul din faţa gardului, pe bordura din faţa casei, să le facă curat la izvorul din care iau permanent apă. Nu se gîndesc că toată nepăsarea faţă de ordinea din localitate se răsfrînge tot asupra noastă, asupra sănătăţii noastre.

Nimeni nu se grăbeşte să contribuie la amenajarea spaţilor verzi din localitate, dar la toţi le place să se odihnească pe băncile din faţa şcolii, parcul casei de cultură, terenurile de joacă ale grădiniţei. La toţi place cînd este curat, îngrijit, amenajat. Unii nici nu contribuie să facă nimic util, dar procedează invers – strică, rup pomii plantaţi, calcă verdeaţa…

Cînd oare o să ne debarasăm de această indiferenţă? Cînd o să înţelegem că sănătatea e în mîinile noastre? Cînd o să avem grijă, fără ca să ne pună cineva, sau să ne aplice amenzi, să strîngem gunoiul pe care-l producem? Cînd, din propria iniţiativă, o să ieşim din perimentrul ogrăzilor noastre să facem ordine, să dăm cu var, să sădim un copac, să plantăm o floare. Ca împreună să contribuim la formarea imaginii pozitive a localităţii noastre, o localitate, îngrijită, salubră, cu o populaţie sănătoasă.

Să vorbim şi să scriem corect…

Străduieşte-te! (să vorbeşti corect)

            Deseori auzim expresia: „Mă stărui să fac bine, dar…” La noi se confundă foarte des (aproape în majoritatea cazurilor) sensurile verbelor a se strădui şi a stărui. De regulă, sensul verbului a se strădui este utilizat cu forma verbului a stărui ceea ce este greşit. Ca să demonstrez acest lucru aduc articolele de dicţionar ce explică semnificaţia acestora:

A se strădui  (refl.) – a depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili; a se căzni.

A stărui – a ruga insistent, a insista, a lucra cu perseverenţă la ceva, a convinge.

Prin urmare nu putem folosi forma a stărui în enunţul cu care am început tableta de cultivare a limbii.

Facem greşeli şi atunci cînd utilizăm verbul a se strădui la diverse persoane, încercînd a-l conjuga la modul indicativ, prezent – după modelul verbului a stărui. „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” ne recomandă pentru persoanele I, III singular şi plural formele (mă, se ) străduiesc. Prin urmare nu vom spune nici eu mă strădui, nici eu mă stărui, ci eu mă străduiesc, tu te străduieşti, el (ea) se străduieşte, ei (ele) se străduiesc.

Este recomandabil şi corect a utiliza formele acestor verbe în contextele:

Eu mă străduiesc să ajung la timp la şcoală.

El stăruie cu tot dinadinsul să meargă în excursie.

Întrebări cu carul, răspunsuri cu degetarul …

Nu ştiu cum se face, dar în gimnaziul Izbişte, situaţia este critică la capitolul – pregătirea temelor pentru acasă şi răspunsuri concrete / complete la ore (din partea elevilor, desigur). Nu ştiu care este cauza, iar noi, profesorii, deseori ne căznim a găsi răspuns la această întrebare-dilemă atît de sinestătător, cît şi în cadrul consiliilor profesorale. Mă gîndesc, uneori, că problema este în noi, profesorii: poate nu explicăm suficient temele, poate nu ţinem cont întotdeauna de capacităţile intelectuale ale fiecărui elev în parte, poate nu se exersează suficient la tema nouă în cadrul orelor. Acest „poate” ar continua la nesfîrşit…

                Şi tot noi, profesorii, ne întrebăm: dar oare cît se reuşeşte a exersa în 45 de minute, cînd ai de verificat lucrul pentru acasă, de predat tema nouă, de făcut educaţie, de format competenţe cu care elevii să se poată descurca în viaţa de matur??? Vă asigur că şi complexitatea şi cantitatea materiei de studiu este preconizată pentru un elev cu capacităţi medii şi pentru vîrsta respectivă. În cazul în care acesta pregăteşte sistematic orele, citeşte sistematic ceva suplimentar – îl aşteaptă un succes şcolar. În caz contrar nimeni nu este vinovat de insucces (în afară de cel ce nu depune un minim efort  ca acest succes să-l însoţească mereu).

                Să analizăm problema din perspectiva elevului. Ce fac oare elevii pentru a tinde spre perfecţiune? Ce fac ei pentru a veni în întîmpinarea profesorului spre a însuşi şi a aplica în practică cele explicate de el? Din păcate, de cele mai multe ori, se dovedeşte că… absolut nimic. Unii elevi cum vin la şcoală şi nu ştiu pe lume trăiesc, aşa şi pleacă.

                Nu ascultă în clasă, fiind distraţi de alte lucruri „mai importante”, nu citesc, nu rezolvă, nu exersează, se tem să vorbească (evident, la oră, că la pauză… nimeni nu-i întrece), nu se interesează de nimic, acasă continuă a nu face nimic, şi aşa … zi de zi, semestru de semestru, an de an, … şi cu ce se alege elevul şi părinţii acestuia, cu ce se alege societatea, statul? Cu o generaţie de oameni mai puţin culţi, pe care nimic nu-i interesează şi nimic nu ştiu. E mai alarmant faptul că nici nu vor să cunoască. Sau vorba cea: omului îi poţi lua ceva cu forţa, dar de dat, din păcate, nu-i poţi da ceva.

                Aşa se întîmplă şi la noi … - în faţa elevlor noştri, poţi să te desfaci în zece, dar cunoştinţe temeinice nicidecum nu le poţi da.

                De aceea se creează situaţia neplăcută: profesorii pun „Întrebări cu carul” şi primesc răspunsuri „cu degetarul”, dacă ştiţi ce e acela („degetar – căpăcel din metal sau material din plastic, care se poartă la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înţepături”DEX).

Cred că ideile expuse sunt clare, un lucru vreau să accentuez. Mă tem că destinul va oferi şanse minime de realizare (tot cu degetarul) oamenilor care nu depun eforturi pentru a face studii.

De ce e bine să citim?!

            Cititul ne aduce mari beneficii, chiar dacă în ultimul timp îl neglijăm. Atît elevii, tinerii, cît şi maturii astăzi nu citesc. Să zicem că maturii au citit în tinereţe, timpul lor astăzi e ocupat de alte lucruri, dar ce-i încurcă pe tineri să citească, nemaivorbind de elevi.

                Din motive bine cunoscute lectura ar trebui să fie în topul activităţilor elevilor şi tinerilor. Există tendinţa de a afirma că cel ce citeşte este un demodat din secolul trecut. Nu este adevărat. Nici nu bănuiţi cîte beneficii aduce lectura cărţilor.

                Lectura, în primul rînd, contribuie la formarea, dezvoltarea, menţinerea capacităţilor mentale. Dezvoltă puterea de concentrare, atenţia, memoria, imaginaţia. Toate acestea pot fi comparate cu muşchii. Pe măsură ce nu le foloseşti, îţi scad şi performanţele.

                Cărţile oferă o multitudine de informaţie, pe care citindu-le ne dezvoltăm gîndirea critică, cea analitică şi de sinteză. Citind mult, făcînd cunoştinţă cu o diversitate de idei, putem genera idei proprii vis-a-vis de unele probleme.

                Cărţile dezvoltă emotivitatea şi empatia, datorită personajelor pe care le întîlnim, cu care, adeseori, am vrea să ne asemănăm, pe altele ne străduim să le înţelegem.

                Lectura este calea cea mai bună de comunicare. Găseşti uşor un subiect de conversaţie şi te poţi da cu părerea referitor la variate domenii.

                Nu mai vorbesc de faptul că lectura este cea mai bună metodă de relaxare dintre cele "clasice". Cercetătorii au descoperit că doar şase minute de lectură reduc nivelul stresului cu pînă la 68%, faţă de 61% în cazul muzicii sau 42% în cazul unei plimbări în natură.

                Lectura ne formează nişte personalităţi armonioase, comunicative, inteligente, descurcăreţe, empatice, creative. În momentul în care citim e suficient să ştim că acela e momentul nostru de plăcere, de meditaţie, de linişte, de evadare într-o altă realitate şi să ne bucurăm plenar de el. Toate celelalte vor veni de la sine.

Reflecţiile unui scoţian - John Mac, referitor la sărbătorirea Paştelui în RM

         Am avut plăcerea şi ocazia să găzduiesc la Paşte oaspeţi mai puţin obişnuiţi. Voluntara din USA - Jessica Kerbo şi-a invitat prietenii în sat să vadă care sunt obiceiurile moldovenilor la sărbătoarea de Paşte (inclusiv serviciul divin la biserică, sfinţirea ouălor roşii, masa de sărbătoare etc). M-am oferit să le fiu gazdă. Mi-a făcut plăcere să discut cu oameni foarte inteligenţi, cu suflet mare (în tot ceea ce fac depun mare dragoste şi pasiune). M-au surprins comentariile lui John Mac  vis-a-vis de această sărbătoare (găsite pe un blog al organizaţiei pentru care lucrează - Angelus Moldova. Îmi permit să reproduc aceste "confesiuni" - foarte interesante de altfel. traducerea este făcută din engleză cu "google-translate". Cer scuze pentru unele mici "defecţiuni tehnice", deşi am încercat să fac unele redactări.

N.B. A cîta oară îmi pare rău că nu am învăţat limba engleză la timpul meu.

Niciodată

"Hristos a inviat" înseamnă "Hristos a înviat", în limba română şi este salutul obişnuit al "Buna Ziua", ca de astăzi, pentru 40 de zile. Ieri, Biserica Ortodoxa din întreaga lume au sărbătorit învierea lui Isus şi  Republica Moldova nu a făcut excepţie. Biserica Ortodoxa foloseste calendarul iulian, mai degrabă decât calendarul gregorian şi, ca urmare, de Paşti aici cel mai adesea nu vine la o săptămână după Paşti, în alte părţi ale lumii şi este o sărbătoare mult mai mare decât de Crăciun (probabil, acest lucru este aşa cum ar trebui să fie). Oamenii vin acasă pentru a vizita familiile lor şi cum 25% din moldoveni trăiesc în străinătate, în acest week end, la frontieră a fost o coadă cu 150.000 de masini .
Am fost invitat la satul Izbiste, care este  situt în jur de o oră cu maşina de la Chişinău pentru a sărbători. Prietena mea Jessica, care serveşte în Corpul Păcii aici, a invitat prietenul ei, Jeremy şi eu să văd cum sătenii sărbătoresc. Chişinăul devine un oraş-fantomă peste week-end de Paşti. O noapte la Jessica-gazdă casa părinţilor a fost întreruptă în jurul valorii de 3am printr-un apel de trezire pentru biserica.

Cele mai multe sate din Moldova nu sunt dotate cu lumini de stradă. O plimbare de 15 minute pînă la "Biserica", a fost în beznă. Pe drumul până la biserica, primul lucru care te loveşte este cîntecul din interiorul bisericii fiind amplificat de  boxe, în partea de sus a turnului - clopotnita. La sosirea în curtea bisericii, a fost un inel de babushkas (doamne vechi) din jurul clădirii, cu coşuri de pâine şi produse alimentare în aşteptare pentru binecuvântarea preotului.

Lumânări sunt aprinse în aşteptarea venirii preot şi apoi iese de la biserică - cu o crenguta de nuiele şi o navă care conţine apă sfântă - pentru a sfinţi oamenii şi produsele alimentare a celor din jurul bisericii *. Majoritatea oamenilor nu numai ca au adus pâine, ci, de asemenea, masa întregă a lor şi pentru a fi binecuvântat este cel mai onorabil de cadouri în această zi sfântă. Oamenii strigă cu emoţie atunci când preotul îi sfinţeşte şi înainte de timp, familiile sunt tot pe drum înapoi la casele lor pentru a începe pregătirea alimente pentru o masă masivă ce se  serveşte în jurul orei de 7am. După această vizită, care a fost absolut fascinant, dar în cele din urmă de congelare, Jeremy şi am promis că, odată ce a fost de ajuns pentru a vedea acest ritual foarte unic.

Cu toate acestea, aproape un an mai târziu, Jeremy si am fost la îndoială decizia noastră înainte ca am alunecat în jos pe deal plin de noroi pe cale de aceeaşi biserică la ora 2 noaptea de Paşti, duminică dimineaţa. Jessica încă o dată ne-a invitat, împreună cu prietenii şi Amy Becky, de a experimenta Paşte în Izbiste din nou. De anul trecut, Jessica s-a mutat la o "casa mica", o participaţie mică, în grădina de o familie gazdă nou. Mai degrabă decât a trăi în casa principală, ea are acum o cladire cu doua camere, fara un sistem de încălzire de scurgere, baie sau propriu. În schimb, Jessica foloseşte o găleată, care este golit în stradă, o latrină care este un şopron, cu o gaură în podea situat în grădină şi o soba, care este un horn de interior din ceramică, care se încălzeşte până peste ceva timp.

Paste sâmbătă a adus unele dintre cele mai ploaie, în măsura în Republica Moldova în acest an şi pentru drumurile rurale ale Izbiste s-au săturat şi de bălegar, dar am mers prin noroi pentru a ajunge la biserică, să vadă o parte din ceremonia de slujba de Paşti. Femeile sunt obligate să se îmbrace într-un mod demn, asa ca fetele purtau rochii sau fuste complete, cu văl în interiorul bisericii şi dreptul de montat în cu babushkas. Serviciul durează timp de 6 ore şi începe înainte de miezul nopţii toate acestea, am decis pentru a trece la partea interesantă în cazul în care preotul apare şi plimbări în jurul valorii de binecuvântând pe oameni şi ţinând lumânări lor învelite în notele de lei (aproximativ 1 5p). Se pare că aceste lumânări pot fi aprins lumânarea de la centrală în biserica ca flacara de la aceasta a venit tot drumul de la mormânt, în Israel (cum devine prin vamă nu am nici o idee). Preotul apoi se întoarce la amvon şi se roagă pentru cei care au dat o lumânare. De-a lungul serviciu, babushkas mici continuă să cânte cântece de Paşti tematice de cult în timp ce preotul proclamă "Hristos a inviat", la care de Adevarat o inviat "răspunsurile congregaţiei care înseamnă" a înviat într-adevăr ". Am decis că o noapte în pat decent ar fi o opţiune mai bună decât să stea în jurul valorii de până la 6 dimineaţa pentru binecuvântarea de alimente atât de întors şi a lovit fân.

După-amiaza următoare am fost invitaţi la casa directorului Jessicăi pentru cina tradiţională de Paşti, care a fost împărtăşit cu soţul şi fiica ei de 5 ani, Daniela. Am mancat ca regi, contingent non-conducere (toată lumea mi-bar), cum ar fi băut de peşte şi am împărtăşit o dupa-amiaza mare de părtăşie şi râde cu prietenii noştri noi, înainte de a merge înapoi în oraş pentru un somn bun şi a câştigat.

Jeremy şi Jessica nu va fi din păcate, în Moldova, în 2013, ca lor de Corpul Păcii de serviciu se apropie de această vară, însă sper că, dacă eu sunt încă aici, apoi m-am găsi un alt sat, pentru a sărbători această sărbătoare foarte unic. În timp ce în Marea Britanie, sunt un fan al grozav înapoi ouă crema şi se ridică pentru a viziona răsărit la partea de sus a Kinnoull Hill, însă îmi place modul în care moldovenii (şi restul de Biserica Ortodoxa), se scufundă cu totul în ei înşişi această sărbătoare uimitor de revenirea lui Hristos pentru noi. Este un timp de reflecţie şi de recunoştinţă, dar este, de asemenea, un timp de familie şi am fost binecuvântat şi onorat de a fi împărtăşit această zi minunată, cu oameni care eu sunt norocoasa ca am avut devenit familia mea aici, în Republica Moldova.

Profilul elevului contemporan

V-aţi gîndit ce imagine şi-a creat elevul din ziua de azi? Starea lui se schimbă de la o zi la alta. Are alte perspective, gîndeşte diferit şi îşi însuşeşte alte drepturi şi obligaţiuni.

Şi pentru că lumea se schimă pe zi ce trece, oare cum este elevul din ziua de azi, din secolul XXI, faţă de elevul din trecut? Cum s-a schimbat? În mai bine, în mai rău?

Şcolile s-au schimbat, şi probabil, şi mentalitatea profesorilor. Dar mentalitatea elevului de azi, oare s-a schimbat faţă de mentalitatea elevului din trecut?

Bineînţeles, există elevi între elevi, depinde de educaţia de-acasă a fiecăruia, dar, per total, mentalitatea lor s-a schimbat. Probabil şi din cauza noilor tehnologii, internetului, televizorului de dimineaţa pînă seara care nu era pe vremuri. Toate acestea au influienţe bune asupra elevului, dar şi aspecte mai puţin dorite.

Elevul de azi nu mai citeşte atîtea cărţi, preferă să caute pe internet detalii despre informaţia de care are nevoie, un clic... şi monitorul se umple de sute de pagini. Tindem oare spre superficialitate? Poate în viitorul apropiat chiar o să dispară cărţile, o să dispară scrisul de mînă. Lumea se schimbă cu sau fără acordul nostru, este ceva inevitabil. Noua generaţie de elevi este mai puţin preocupată de şcoală, dar este mai capabilă să pună informaţiile cap la cap.

Cei mai mulţi dintre profesori consideră că interesul scăzut al elevilor faţă de şcoală este cauzat de influenţa societăţii şi de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuşi. O alta cauză o constituie nesupravegherea copiilor şi neimplicarea familiei în educaţia copiilor, urmată de structura materiei şcolare care este mult prea aglomerată şi de lipsa motivaţiei. Cu siguranţă, “elevii de azi, oamenii de mîine” îşi vor pune adînc amprenta asupra acestei societăţi, atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic.

Elevul de astăzi, ar trebui cel puţin să-şi pună întrebarea pentru ce vine la şcoală? Pentru a comunica cu prietenii, pentru a se distra, sau pentru a învăţa ca să devină cineva în viaţă...

Cel puţin trebuie să se gîndească că trebuie cumva să răsplătească eforturile părinţilor lor, pentru că le-au dat viaţă, le asigură cele necesare şi sunt datori să le asigure părinţilor o speranţă la o bătrîneţe uşoară, la un viitor sigur.

Îmi pare rău să afirm asta, dar ... se pare că prea puţin elevi conştientizează aceste lucruri. Prea puţini ştiu că au responsabilitatea de a învăţa în tot sensul cuvîntului; prea puţini ştiu că au nişte îndatoriri faţă de părinţi, şcoală, stat; prea  puţini îşi dau seama că vor deveni şi ei părinţi  - vor fi în situaţia să educe copii, să-i ajute să-şi pregătească lecţiile, dar ... nu vor şti cum să o facă.

Îmi pare rău să afirm, dar elevii de astăzi nu sunt motivaţi să aibă o profesie. Chiar dacă se fac ore de educaţie civică, ore de clasă, ore de educaţie tehnologică cu tematică de orientare profesională sunt elevi care, fiind în clasă absolventă,  nu sunt determinaţi unde vor merge să continue studiile. Li se pare că părinţii sunt datori să-i asigure toată viaţa cu de toate. Dar nu se gîndesc că părinţii nu sunt veşnici.

Elevilor de azi li se pare că toate în viaţa şi în lumea aceasta se dă gratuit, fără efort, fără mari responsabilităţi din partea lor. Ştiu foarte bine drepturile, dar uită mai întotdeauna de obligaţiuni. Trec prin şcoală de multe ori ca print-o distracţie. Îţi dau seama că au greşit doar atunci cînd se văd cu certificatul de studii gimnaziale în mînă, care conţine note nu tocmai aşteptate.

Te doare sufletul cînd, analizind situaţia din localitate, îţi dai seama că tineretul de azi nu tinde să se afirme, familiile tinere nu aspiră  să aibă locuinţe normale (preferînd să moştenească căsuţe bătrîneşti, în loc să construiască), nu pun accent pe educaţie şi nu investesc în a motiva propriii copii de a face carte. Nu ştiu ce se întîmplă, dar  se pare că oamenii trebuie chemaţi spre a se trezi, aşa nu se mai poate...

Deseori mă întreb cum s-o facem? Şcoala din toate timpurile a făcut ce i-a stat în puteri să motiveze necesitatea studiile, a educaţiei, dar, se pare, că nu este suficient. Este cineva care ne-ar propune o ieşire din acest  impas?

Lectura versus televizor / computer

Astăzi şcoala se confruntă cu o mare problemă, care, o spun cu certitudine, va avea urmări grave. Din păcate o conştientizăm mai mult noi, profesorii.

            Trăim într-o lume în care cartea ca obiect cultural a început să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii. Ne străduim să înţelegem unde sunt rădăcinile acestei probleme. De ce cartea a cedat locul altor surse de informare, altor posibilităţi de a petrece timpul liber?

Generaţia tînără astăzi nu citeşte. Şi nu că ar fi vorba de romane pe sute de pagini: Mihail Sadoveanu, Feodor Dostoievski, Jules Verne sau Paulo Coelho, dar nu se citeşte elementar. Elevului de astăzi îi este greu să citească un banal fragment de operă literară din manualul de limbă şi literatură română. Sunt rarităţi (excepţii) elevi care dau aviz pozitiv de a lectura o operă literară în întregime, recomandată de profesor / curriculum la disciplină. Astăzi profesorul de limbă şi literatură română trebuie să fie „experimentator” în domeniul – motivarea elevilor în a citi.

Am început a căuta răspuns la frămîntările mele prin aplicarea unui chestionar pe un eşantion de 70 de elevi (cu vîrste între 11-15 ani), prin intermediul căruia am încercat să aflu care sunt preocupările „importante”, „vitale” ale elevului de astăzi.

La întrebarea cum preferă să utileze timpul liber, 54 % au menţionat că preferă să privească televizorul, 39 % preferă să asculte muzică, iar 7% preferă să citească o carte. Rezultatele au întrecut şi mi-au confirmat aşteptările.

Nu a fost foarte greu să-mi dau seama că înlocuiesc cartea alternative mult mai comode şi, aparent, mult mai atractive, care captează atenţia elevilor noştri. Acestea sunt televizorul şi calculatorul. Copiii de azi cresc, practic, cu un televizor / computer în casă. Acestea se dovedesc a avea un impact puternic asupra elevilor, de cele mai multe ori „educînd” copiii în locul părinţilor.

            La prima întrebare elevii au fost cît se poate de sinceri, la a doua mi se pare însă că au cam trişat, deşi chestionarea a fost una anonimă. Am încercat să aflu dacă le place să citească, la care - 87 % au dat un răspuns afirmativ, 13 % au recunoscut că nu le place să citească.

            Am fost curioasă să aflu cît timp acordă lecturii (în afara pregătirii orelor, timp în care fără ca să vrea citesc ceva) săptămînal. La care cel mai mare % dintre cei chestionaţi, aproape 40 au răspuns că citesc pe săptămînă 3-4 ore, ceea ce în mediu înseamnă cîte 0.5 ore pe zi. 27 % - spun că citesc 1 oră pe săptămînă, adică circa zece minute pe zi. Doare 23 % dintre elevi au spus că citesc 7-8 ore pe săptămînă, asta însemnînd o oră pe zi. Un procent îngrijorător (aproape 10%) recunosc că citesc mai puţin de 10 minute pe zi, asta, de fapt, însemnînd că aceştia nu citesc deloc. Dacă sumăm primele 2 categorii şi a patra obţinem că  77 la sută dintre elevi fie că nu citesc deloc, fie că citesc foarte puţin. Lectura în acest caz nu pune nici o amprentă pe dezvoltarea intelectuală a elevului.

            La întrebarea dacă lectura este o plăcere, o obligaţiune sau o necesitate – majoritatea (62%) au spus că este o plăcere, 25 % au menţionat că este o necesitate, iar 13% au menţionat că este o obligaţiune. Doar ¼ din cei chestionaţi conştientizează că este necesar a face lectură.

            Cu mare plăcere recomand elevilor să citească o carte sau alta, în dependenţă de vîrsta şi capacităţile lor. Sunt mulţumită atunci cînd vin şi-mi spun că au citit cartea, că a fost interesantă, că au descoperit o lume nouă. Din acelaşi sondaj mi-am dat seama că, totuşi,  circa 50 % dintre elevi citesc ceea ce le place, 43 % citesc ceea ce le sugerează profesorii,  4 la sută citesc la  indicaţiile părinţilor, iar 3 % nu ţin cont de nici o indicaţie. Şi aici apare, cred, cel mai alarmant aspect (una din rădăcinile problemei noastre). Elevii noştri nu citesc şi din cauza că în familie nu văd acest model, nu există cultul cărţii. Din păcate, condiţiile social-economice din ţară orientează oamenii spre mijloace de a supravieţui. Altele sunt valorile actuale. Se pune accent pe bunăstarea materială, dar se uită de educaţie, de valorile morale, spirituale. Nu pot generaliza, dar marea majoritate a părinţilor conştientizează necesitatea educării la elevi a cultului cărţii, dar neglijează acest aspect. La ultima şedinţă de părinţi „Cartea sau TV / calculatorul? Formarea deprinderilor de lectură la elevi” am pus întrebarea tranşant şi am rugat părinţii să recunoască sincer cîţi dintre ei au în familie o bibliotecă a familiei. Şi iarăşi, nu vorbesc de pereţi întregi de cărţi, dar măcar o mini-bibliotecă, 10-20 de cărţi, în care să se regăsească cărţile preferate ale fiecărui membru din familie. Din care, atunci cînd este timp liber fiecare să ia şi să citească, ca elevul să vadă că acasă se citeşte. Atitudinea acestuia faţă de lectură, cu siguranţă, va fi alta. Puţini părinţi au afirmat că au acasă o bibliotecă.

Deseori ni se reproşează că familia abia se descurcă de a asigura cele necesare copiilor, dar „voi, profesorii mai vreţi să cumpărăm şi cărţi?” Am avut ca replică argumentul că şcoala depune toate eforturile de a completa fondul de carte al bibliotecii. De la 1 septembrie, anul şcolar curent – fondul de carte al gimnaziului s-a completat cu literatură artistică, pentru toate vîrstele, în sumă de circa 30 000 lei. Încercările noastre de a populariza cartea: reviste orale la careuri, expoziţii, invitaţii la lectură în cadrul orelor de română, organizarea unor concursuri dau, deocamdată, roade modeste.

            Am fost surprinsă cînd 50 la sută dintre elevi au afirmat că lectura poate fi înlocuită de computer. Întrebîndu-i pe părinţi ce motive invocă elevii atunci cînd insistă să le fie procurat un computer, aceştia spun că deseori spun că au nevoie de el, pentru a se pregăti de lecţii. Vis-a-vis de acest lucru, noi, profesorii greşim cînd le cerem elevilor să prezinte referate pe o temă sau alta. Deseori nici măcar nu le cerem să se expună pe marginea lor.  Astăzi, sunt foarte rari elevii care o să realizeze un referat clasic, aşa cum o făceam pe timpuri, scris cu mîna, aranjat frumos în pagină.  El o să caute toate mijloacele şi o să facă tot posibilul ca să-l preia din internet şi să-l prezinte „imprimat” profesorului (pentru că aşa i se cere!!!).

            La ce foloseşte, de facto, un computer conectat la internet mi-a fost clar atunci cînd  am aflat că 48 % folosesc computerul pentru comunicarea în reţelele de socializare (odnoklassniki, facesbook, skype), 25 % susţin că se pregătesc de lecţii, ajutaţi de computer, 14 % citesc ceva interesant (ceea ce-i pasionează, dar nu găsesc la bibliotecă), iar 13 % se interesează de ceea ce se întîmplă în ţară şi peste hotare. Adevărul este că marea majoritate a elevilor care dispun acasă de computer stau pe reţelele de socializare, lucru care creează multe situaţii de conflict, fapt ce dovedeşte şi cazul tragic de la Echimăuţi, Rezina. Avem, din păcate, elevi pentru care televizorul / calculatorul este ca un drog, ei sunt dependenţi de aceste „mijloace” de „umplere” a timpului liber.

                 Ceea ce demonstrează că elevii noştri dedică foarte mult timp televizorului şi computerului sunt rezultatele chestionarului la întrebarea „Cît timp acorzi zilnic TV/computer?” O treime din aceştia stau în faţa televizorului 4 şi mai multe ore pe zi, tot aproape o treime spun că dedică acestei ocupaţii doar 2 ore pe zi, alte 20 % spun că stau la TV o  oră, iar ceilalţi mai puţin de o oră pe zi. Dar, închipuiţi-vă că acest timp l-ar  dedica lecturii??????

            Dacă ar dedica timpul mai mult lecturii cu siguranţă că ar fi mai cărturari, mai descurcăreţi, mai instruiţi, mai liniştiţi, mai paşnici.

Literatura de specialitate explică de ce televizorul şi calculatorul sunt mai apreciate de copii: televiziunea oferă imaginile gata făcute, elevului îi este mai uşor, fără să depună efort să asimileze informaţia, şi astfel inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;  vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil  să găsească cititul ca fiind prea dificil. Obişnuiti cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gîndeasca la altceva sau, pur şi simplu, citesc alunecînd peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul.

Rezultatele faptului că elevii de astăzi nu citesc sunt: "majoritatea"  întîmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text destinat vîrstei; nu pot  concluziona nişte lucruri simple din textele citite; cu mare greu  urmăresc punctul de vedere al autorului, de cele mai dese ori nu-şi pot aduce propriile argumente faţă de un fapt sau altul; copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi explica tot ceea ce au citit.

Prin urmare, în faţa noastră, a profesorilor, şi a părinţilor, stă misiunea (deloc uşoară) de a motiva copiii noştri să citească, pentru că, peste cîteva decenii o să avem o situaţie mult mai dramatică decît o avem astăzi. Nu trebuie să uităm de faptul că „Soarta multor oameni a atîrnat de faptul dacă în casa părinţilor lor a fost sau nu o bibliotecă”, după cum afirma Edmondo de Amicis, dar eu aş adăuga – … şi îndrumările unui dascăl bun (care la rîndul lui a citit mult şi ştie ce să-i recomande elevului).

Participă şi tu la concurs...

Ministerul mediului din Republica Moldova propune pentru elevi un concurs de fotografie şi desen...
Vă propun mai jos link-ul la care puteţi găsi regulamnetul de participare...http://mediu.gov.md/md/anunturi/#RIO20

Este nevoie acută de oameni inteligenţi...

Conceptul de ”Inteligenţă” este complicat şi marcat de contradicţii. E cam  greu să încerci a da sfaturi pentru a motiva oamenii să devină inteligenţi în adevărat sens al cuvîntului.

Pe noi, profesorii, întotdeauna ne preocupă problema ce putem face ca noi şi discipolii noştri să fim mai deştepţi, dezvoltaţi multilateral, cu un orizont vast de cunoaştere, să fim inteligenţi cognitiv. Căutînd de mai mult timp răspuns la această întrebare o să încerc să propun nişte acţiuni pe care  trebuie să le facem dacă vrem să devenim mai inteligenţi.

Dincolo de zecile de definiţii ale sale, inteligenţa se referă, în primul rînd - aşa cum îi arată şi numele - la înţelegere. Dacă eşti inteligent, înţelegi mai multe, mai bine, mai profund şi mai repede. Cunoştinţele sunt doar o etapă. Mult mai important este ce reuşeşti să faci cu ceea ce cunoşti?

A deveni mai inteligent este o opţiune. Alternativ putem încerca să ne dezvoltăm alte puteri şi activităţi mentale şi să încercercăm să devenim mai deştepţi, mai şmecheri, mai înţelepţi, mai descurcăreţi, mai creativi, mai informaţi, mai raţionali, mai logici, mai culţi, mai erudiţi, mai apţi pentru rezolvarea problemelor grele.

Ce sfaturi se dau celor care vor  şi încearcă să devină mai inteligenţi?

Sunt mai multe linii educaţionale. În  primul rînd trebuie să învăţăm toata viaţa, citind. În al doilea rînd să moderăm timpul “pierdut” în faţa televizorului. N-o să fie timp pierdut dacă o să alegem să urmărim doar emisiuni inteligente, optimiste, frumoase, înălţatoare, umane, pozitive.

                       Dacă vrem să fim inteligenţi trebuie să avem un creier/o minte activă. Trebuie să citim multe cărţi şi articole noi, provocatoare, serioase, surprinzătoare. Multe, deci trebuie să ne însuşim tehnicile de citire rapidă. Alături de citirea rapidă, trebuie însuşită şi citirea profundă. Ceea ce citim trebuie să înţelegem. O minte activă este una opusă unei minţi leneşe. Minţile devin leneşe cînd curiozitatea cuiva este slăbită. Trebuie să chemăm, să ajutăm  curiozitatea să renască, să fie vie, nesăţioasă şi sănătoasă.

Trebuie să alegem un hobby creativ şi să-l practicăm cu pasiune. Trebuie să învăţăm să ne odihnim în mod inteligent, ca să fim sănătoşi şi voioşi.

            Trebuie să insistăm, cu toate că ni se va spune că foarte mulţi oameni inteligenţi n-au realizat mare lucru în viaţă, ni se  vor da exemplu foarte mulţi oameni care nu excelează în inteligenţă,  care au ajuns foarte departe, ni se va demonstra că banii şi inteligenţa nu fac casă bună. Veţi vedea că există o bucurie superioară a înţelegerii şi o mîndrie a cunoaşterii, că a şti e mai uman decat a avea.

                       Statul cred că astăzi are nevoie acută de oamnei inteligenţi...

Centru de zi pentru copii din familii socialment – vulnerabile în gimnaziul Izbişte

Cu o asemenea idee am venit de la instruirea cu voluntarii de la Corpul Păcii, încă din ianuarie, 2011. Ideea nu a rămas decît să o dezvoltăm şi să scriem un proiect realist şi viabil în ceea ce priveşte funcţionarea unui astfel de centru în gimnaziul Izbişte.

            Pentru toţi este cunoscut faptul că astăzi 60% din populaţia Republicii Moldova trăieşte sub limita sărăciei. Aceasta confirmă şi Raportul elaborat de UNICEF în anul 2011. În mediul rural acest procent, cu siguranţă, este mai mare. Am început a lucra asupra proiectului prin a identifica o modalitate de a delimita care sunt totuşi familiile socialment – vulnerabile şi care sunt cauzele care generează sărăcia. Am ajuns la concluzia că aceste familii sunt definite ca unele care au nevoie de ajutor material, social, psihologic. Aceste familii nu sunt capabile să asigure nivelul necesar pentru o viaţă decentă. Cauzele de vulnerabilitate sunt, de obicei, o creştere a numărului membrilor de familie, lipsa locurilor de muncă pentru părinţi, consumul de alcool, familii incomplete sau familii tinere.

            Din păcate şi la noi în localitate sunt asemenea familii care necesită ajutor. Cel mai dureros este faptul că … copiii născuţi în asemenea familii nu poartă nici o vină. Deseori sunt printre ei elevi, care ar avea succese foarte bune la studii, în cazul în care ar avea condiţii normale de pregătire a lecţiilor acasă, în cazul în care ar avea părinţi competenţi cît de cît să le ajute cu pregătirea temelor pentru acasă, în cazul în care lectura ar fi pusă pe primul loc, iar în familie ar avea nişte „modele” demne de urmat. Aceşti copii sunt privaţi şi de una, şi de alta şi de a treia. Şi de aceea se întîmplă ce se întîmplă – elevii nu prea reuşesc la studii, nu sunt motivaţi de a învăţa (deşi învăţătorii depun eforturi colosale pentru a-i integra în activitatea de predare-învăţare, de a-i socializa), pierd încrederea în sine pentru a avea un succes în viaţă.

            În acest caz, credem că şcoala trebuie să se simtă responsabilă şi să încerce a soluţiona aceste probleme, care, odată cu trecerea timpului se vor agrava şi vor pune societatea în pericol.

            Fiind pe aceeaşi lungime de undă cu voluntara SUA, Jessica Kerbo, care-şi desfăşoară activitatea la noi în gimnaziu al doilea an, într-un program de educaţie pentru sănătate, nu am făcut altceva decît să formăm o echipă de lucru în elaborarea acestui proiect. Ştiind că o schimbare calitativă o poţi face dacă intervii de timpuriu în educaţia copiilor, am decis că în acest proiect trebuie să fie implicaţi învăţătorii de la clasele primare, iar centrul să deservească elevi din clasele primare. Astfel, alături de noi, sunt Galina Loghin, şefa catedrei „Învăţămînt primar” şi Gabriela Mîndru, organizator al gimnaziului, învăţător la clasa a IV.

            Am ajuns la concluzia că centrul e normal să funcţioneze timp de 90 de minute în fiecare zi după lecţiile de bază ale elevilor. Doi profesori, asistaţi de 10 elevi – voluntari din clasele a VI-a, vor avea grijă ca aceşti copii să-şi pregătească temele pentru acasă, să fie antrenaţi în diverse jocuri de logică şi dezvoltare a creativităţii, să comunice cu semenii, să studieze diverse teme, care i-ar ajuta să se dezvolte ca personalităţi. Pe lîngă aceasta în fiecare zi sunt propuse activităţi după un grafic stabilit: Luni – lectură şi comunicare; Marţi – matematică distractivă; Miercuri – Desen; Joi – arta discuţiei / teatru social; Vineri – Modelare din plastilină / figurine din ghips. Elevii au posibilitatea de a lua o gustare la începutul activităţilor (fruct, chiflă, iaurt) şi sunt antrenaţi în jocuri de relaxare.

            Finanţarea pentru deschiderea acestui centru a fost solicitată de la SPA – Small Project Asistance (USAID). Valoarea totală a proiectului constituie 1573 $. Circa 70% din sumă  a fost solicitată de la finanţator (procurarea materialelor de cancelarie, o tablă şcolară, alimentaţia elevilor), iar restul 30% este contribuţia comunităţii (salariul profesorilor, servicii de transport, electricitate, căldură etc).

            La 1 martie, a fost o adevărată sărbătoare… Centrul şi-a deschis uşile atît pentru copiii din familiile socialment – vulnerabile, cît şi pentru elevii voluntari care vor asista învăţătorii. Aceştia sunt de-a dreptul încîntaţi de a-şi oferi serviciile şi de a obţine experienţă în ceea ce înseamnă să fii profesor, în ceea ce înseamnă a oferi sprijin celui care are nevoie de el. La deschiderea centrului a fost prezent şi Jeffrey Goveia, directorul Corpului Păcii din Republica Moldova, care a  rămas mulţumit de ideea de proiect implementată în gimnaziu. Dumnealui a menţionat faptul că este foarte bine că resursele financiare oferite vor contribui la educarea generaţiei tinere, la formarea unor adevărate personalităţi.

            Învăţătorilor nu-mi rămîne decît să le urez succese mari în munca nobilă pe care o desfăşoară, iar celor 16 copii care beneficiază de serviciile centrului succese mari la studii şi să nu uite niciodată că au un potenţial valoros care trebuie dezvoltat cu orice preţ.

                                                                                              Natalia Lubaş-Verdeş,

director gimnaziul Izbişte

Seminar de formare continuă a tinerilor manageri

„Oricine renunţă să înveţe este bătrîn, chiar daca are 20 sau 80 de ani.

Oricine continuă să înveţe ramîne tînăr. Cel mai important lucru în viaţă este să-ţi păstrezi propria minte tănără”.

 Henry Ford

            Cred că acesta a fost, într-un fel sau altul, motivul pentru care, la data de 28 februarie, 2012, s-au întrunit managerii şcolari “tineri”. Unii tineri ca vîrstă şi ca funcţie, alţii doar ca funcţie, dar toţi, cu siguranţă vor să aibă o minte tînără, lucidă şi să fie la curent cu toate tendinţele în domeniul educaţiei.

            De multe ori se întîmplă că devenind manageri şcolari  ne ciocnim de multe lucruri pe care trebuie să le realizăm, dar mai puţin cunoaştem cum. Cît trăim învăţăm şi cît trăim, experimentăm, facem greşeli, şi iarăşi învăţăm. Uneori doar documentarea şi studierea literaturii de specialitate nu este suficientă. Este un lux să aştepţi să acumulezi experienţa  o dată cu trecerea timpului în această funcţie, pentru că un conducător nu trebuie să greşească (sau, cel puţin trebuie  să se străduiască să nu greşească). Mereu de dăm seama că avem nevoie de persoane cu experienţă în domeniu, pentru a ne orienta în direcţia corectă. De aceea este oportună Şcoala Tînărului Specialist / Şcoala Tînărului Manager organizată de DGE cu suportul doamnelor Maria Gamanji – inspector şcolar şi Nina Iaţco – şefa Cabinetului Metodic.

            Astfel, la şedinţa din 28 februarie s-a pus accent pe aspectul metodologic al realizării proiectului de dezvoltare instituţională, planului operativ de activitate al unei instituţii şi emiterea ordinelor în baza notelor informative. Deşi s-a propus a discuta despre aceste lucruri managerii şcolari (directori şi directori-adjuncţi) au avut posibilitatea de a adresa întrebări şi de a concretiza unele aspecte ale problemelor din activitate neclare.

            S-a menţionat momentul că managerul şcolar trebuie să fie un “vizionar” (să fie capabil să “vadă” instituţia pe care o conduce peste ani), să deţină competenţe de a planifica activitatea instituţiei în direcţia în care doreşte să o dezvolte (în conformitate cu politicile educaţionale existente, cu specificul localităţii, cu resursele existente). E necesar de a realiza o diagnoză a mediului extern şi intern al instituţiei, pentru a identifica problemele existenţe şi a stabili unele ţinte de soluţionare a acestora, de ameliorare a situaţiei existente. Managerul şcolar, împreună cu o echipă de lucru trebuie să formuleze o misiune clară şi o viziune care să derive din aceasta. Elaborarea unei strategii, de asemenea este un lucru important. De implementarea pas cu pas a acesteia depinde realizarea proiectului de dezvoltare şi “creşterea” instituţiei pe toate domeniile funcţionale: curriculum, resurse umane, resurse financiare şi parteneriat comunitar.

            Acum ni s-a făcut o claritate la aspectul racordării planurilor operaţionale (anuale) la cel de perspectivă. Astfel acestea trebuie să conţină un raport de activitate al anului precedent de activitate al instituţiei cu o monitorizare minuţioasă a realizării celor planificate. După aceasta se planifică activitatea pe o perioadă scurtă (un an) a lucrului  instituţiei. Aici trebuie să se regăsească toate compartimentele “vitale” a funcţionării eficiente: începînd cu activităţi de şcolarizare, îmbunătăţire a bazei tehnico-materiale, tematica consiliilor profesorale şi de administraţie, formarea continuă a cadrelor didactice, finisînd cu parteneriatul comunitar şi planificarea implicării în diverse proiecte. Toate acestea trebuie să contribuie la realizarea misiunii şcolii şi la atingerea ţintelor din viziunea formulată.

Galina Chirev, director Şcoala Primară, Criuleni a venit cu unele completări la ceea ce s-a discutat în cadrul seminarului. Doamna a menţionat că aceste planuri pot conţine diverse anexe: obligaţiuni de serviciu al personalului de conducere, planurile de activitate a bibliotecarului, psihologului, organizatorului etc. Directorilor-adjuncţi li s-a prezentat un model original al Activităţii de îndrumare şi control al cadrelor didactice, elaborat de ea recent la cursurile de formare continuă a managerilor şcolari.

Am avut posibilitatea să facem schimb de opinii, să împărtăşim experienţa, dar şi să împrumutăm experienţă de la colegii noştri în ceea ce priveşte elaborarea şi realizarea planurilor lunare şi săptămînale ale instituţiei. Planul personal al managerului şcolar, de asemenea este un factor foarte important şi eficient pentru “creşterea” instituţiei pe care o conduce. Or, este foarte adevărată spusa lui Seneca “Nu există vînt prielnic pentru marinarul care nu ştie unde să meargă”. Aşa este şi în cazul managerului şcolar: acesta trebuie să proiecteze foarte bine ce are de făcut în fiecare zi, nu trebuie să se lase dus de val. Doar în acest caz va avea succes în activitatea pe care o desfăşoară.

            În toate aceste lucruri putem conchide că obţinerea unui succes, atingerea unor scopuri clar definite depind de planificarea activităţilor ce vor duce spre atingerea lor. Or, aici funcţionează şi principiul – o activitate bine proiectată  e pe jumătate realizată.

            Prin urmare, un manager şcolar, care se consideră adevărat profesionist (sau tinde să devină unul adevărat) trebuie permanent să înveţe (nu contează ce vîrstă are: “fie 20, fie 80”) pentru a-şi păstra mintea tînără. De capacitatea lui de a gîndi depinde “creşterea” instituţiei pe care o conduce

Sunt la sesiune...

Offf... Perioadă extrem de complicată... Dar asta e... Asta am ales să fac asta fac... Mai avem un examen şi am finisat şi sesiunea asta... Măcar de ne-am simţi liberi în exprimare, în expunere, dar uneorii, profesorii îşi impun punctul de vedere pe care trebuie să-l acceptăm fără a mai pune la îndoială nişte lucruri... Nu cred că este corect... şi mă gîndesc - oare cum se simt elevii mei, cînd încerc eu să-mi impun unele idei (deşi mă străduiesc să evit aceste lucruri)?
Mai avem un examen la "Managementul schimbării" şi conferinţa "Instruire la distanţă: realizări, tendinţe, modalităţi de valorificare" la care particip şi eu cu o comunicare "Formarea prin reflecţie şi autoevaluare în procesul de învăţare la distanţă".
Sper să reuşesc să am o prezentare e potriva notei de la "Managementul de curriculum" (adică "10").

Gimnaziul va avea Centrul de zi pentru copii din familiile socialment-vulnerabile pe care ni-l doream de foarte mult timp

S-a împlinit încă un vis al meu... AM REUŞIT să pornim carul din loc şi la capitolul lucrul cu copiii din familiile socialment - vulnerabile, care nu sunt, sărmanii, vinoveţi de soarta pe care o au, sau de părinţii pe care li i-a dat Dumnezeu.
Este un an de zile de cînd se lucrează la proiectul în această direcţie. Deşi a mers la 2 finanţatori - am fost refuzaţi, chiar dacă oamenii au spus că ideea este bună şi intenţia pe care o avem este nobilă... Din păcate, doar atît.
Aproape fără încredere că vom reuşi, am aplicat şi a treia oară pentru finanţare - SPA din cadrul Corpului Păcii în Republica Moldova, prin intermediul voluntarului american din gimnaziu - Jessica Kerbo. La 28 ianuarie ne-am prezentat pentru a susţine proiectul şi pentru a argumenta necesitatea acestuia pentru instituţia şi pentru localitatea din care venim. Alături au mers Jessica şi doamna Loghin Galina (şefa Catedrei "Învăţămînt primar"), membră a grupului de scriere a proiectului.
Astăzi ne-au anunţat că am cîştigat...
Din luna martie 15 elevi din clasele primare îşi vor pregăti temele pentru acasă, vor fi implicaţi în diverse activităţi de socializare, vor relaţiona eficient cu semenii şi vor lua masa (ceea ce familia, din păcate nu le poate oferi). Timpul lor va fi utilizat eficient  şi nu vor mai fi copii ai drumurilor de la ţară.

Ne bucurăm nespus, pentru că în activităţile centrului vor fi antrenaţi şi elevi voluntari din clasele mai mari, care vor avea posibilitatea să se manifeste în calitate de pedagogi de sprijin, lucru pe care îl văd ca o acumulare de experienţă (poate peste ani... vor veni ca profesori în şcoala natală... DE CE, NU?)

Prin intermediul unui alt mini proiect am reuşit să aducem în instituţie un notebook de care aveam nevoie la orice pas.

Luna ianuarie.... a adus roadele unei munci insistente...

Să dea Domnul tot anul să fie aşa... :)

Provocare la schimbare...

Deseori ne  plîngem şi ne descurajăm pentru că „statul nu face nimic pentru noi”. Dar să ne întrebăm – ce facem noi pentru stat? Depunem noi oare toate eforturile să fim mai buni, facem oare tot posibilul de a acţiona fără să ne frică să eşuăm, ne străduim noi să fim disciplinaţi, ordonaţi fără să învinuim pe nimeni de ceea ce ni se întîmplă?

Suntem la început de an calendaristic. Fiecare dintre noi îşi proiectează activitatea pentru anul ce-l are în faţă. Îşi stabileşte scopuri, obiective. Se gîndeşte neapărat prin ce metode să le atingă, ce strategii să aplice. Cu siguranţă, fiecare dintre noi doreşte să se schimbe... pentru a atinge scopurile propuse. Fiecare, neaparat, este nemulţumit de un aspect sau altul al activităţii anterioare şi vrea o schimbare ... Aşa este firea umană ...

Dar... deşi afirmăm că vrem o schimbare de fapt nu ne dorim asta. Dorim doar efectele frumoase care vin cu schimbarea, dar încercam sa evităm pe cît e posibil efortul sau sacrificiul necesar să ajungem acolo.

Spre exemplu ne place ideea de a avea note mari, dar nu ne apucăm de citit, de studiat, de exersat, pentru că asta înseamnă o SCHIMBARE în tot ceea ce facem zilnic.

Ne place ideea de a cîştiga dublu decît acum, dar nu muncim de două ori mai mult, sau nu studiem de două ori mai mult, pentru că asta înseamnă o SCHIMBARE în tot ceea ce facem zilnic.

Ne place ideea de a trăi într-o ţară unde drepturile ne sunt respectate dar nu facem cele mai elementare lucruri care ţin de muncă, dăm în cap celor care realizează ceva pentru Republica Moldova şi ne plîngem cînd vine vorba să ne ducem luni la serviciu şi abia aşteptăm să fugim vineri spre casă şi dacă se poate să luăm salariul fără nici o contribuţie din partea noastră.

Ipocrizia e la ea acasă, măştile se poartă mereu şi viaţa se tranformă  treptat într-un teatru ieftin. Şi noi, simpli spectatori, dezamăgiţi şi revoltaţi ne întrebăm, dacă e normal. Nu. Nu e normal să nu facem nimic şi să ne bucurăm că noi nu suntem ca ei, că suntem mai buni. Dacă facem asta - nu suntem mai buni.

Nu e normal să ne facem o lume a noastră şi să aşteptăm ca ceilalţi să se facă mai buni. Nu! Schimbarea trebuie să înceapă de la noi. Cum spunea Mahatma Ghandi “Fii tu însuţi schimbarea pe care o doreşti lumii”. Începe tu! Fii mai bun, zîmbeşte, cîntă, visează! Prinde-ţi prietenii în acest vîrtej al binelui, al frumosului şi încet, încet se va transforma într-o tornadă care, cu siguranţă, va schimba lumea.

Suntem noi oare schimbarea de care are nevoie lumea? Nu… dar vom fi, dacă vrem şi dacă ne dorim într-adevăr să schimbăm ceva.

Colinde … e timpul colindelor…

A sosit şi iarna… Bătrînul Cronos întoarce agale ultimele file ale anului 2011. Cu paşi grăbiţi se apropie sărbătorile de iarnă, cele mai frumoase şi mai memorabile pentru fiecare. E sfîrşit de an calendaristic şi fiecare dintre noi, fără ca să vrem, încercăm să facem un bilanţ al succeselor şi insucceselor anului. În dependenţă de atingerea obiectivelor pe care ni le-am stabilit la începutul anului, facem unele totaluri … spre a ne stabili sarcini noi.

Sărbătorile de iarnă sunt cele mai vesele, cele mai luminoase – cu miros de răşină de brad şi aromă de portocale. Sărbători pe care le simţim cu toată fiinţa noastră şi la care participă toate simţurile: le vedem prin sclipirea bradului împodobit, prin costumele de carnaval multicolore; le auzim prin colinde, urături, clinchete zglobii de clopoţei; le mirosim prin prezenţa dulciurilor şi a neînlocuitelor clementine şi portocale; le simţim prin atmosfera caldă de familie şi foşnetul ambalajelor de ciocolată.

Aşteptăm de sărbători revederea cu persoanele dragi sufletului: părinţi (dacă suntem departe de ei, sau sunt plecaţi peste hotare), copii (dacă aceştia sunt departe), rude, fraţi, surori, nepoţi (dacă suntem bunici).

            Aşteptăm cadouri sau mici atenţii din partea celor apropiaţi. Aşteptăm să facem şi noi din suflet cadouri persoanelor dragi. Aşteptăm cuvinte calde şi urări de bine ce le păstrăm în memorie pentru mult timp. În aceste zile suntem mai predispuşi de a mărturisi sentimentele ce ne copleşesc, vrem să fim mai sinceri, mai buni, mai deschişi spre comunicare, încercînd să ne detaşăm (deşi pe scurt timp) de tumultul de probleme şi griji de serviciu. Vrem să fim mai aproape de familie, mai aproape de noi înşine.

Ziua orientării profesionale în gimnaziul Izbişte

„Există trei metode de a învăţa înţelepciunea: prima este prin reflecţie – metoda care este cea mai nobilă dintre toate; a doua este prin imitaţie – metoda cea mai facilă şi a treia este experienţa – metoda cea mai amară dintre toate”
Confucius

 Ţinînd cont de înţelepciunea mesajului acestui citat, administraţia gimnaziului Izbişte, raionul Criuleni în parteneriat cu Jessica Kerbo, voluntar „Corpul Păcii”, care activează în aceiaşi instituţie, au decis să desfăşoare „Ziua orientării profesionale în gimnaziu”. Astfel elevii noştri au fost invitaţi să reflecte (să dea dovadă de nobleţe) la ceea ce le-ar place să devină în viaţa matură. Şi acest lucru să nu fie realizat prin „calea cea mai amară” – experienţa personală, dar, poate, prin imitaţie – „metoda cea mai uşoară”.
Tot mai mult astăzi se vehiculează ideea că elevii nu sunt interesaţi de profesiile considerate prestigioase adineauri, să zicem acum 2-3 decenii.
 Dar oare face astăzi şcoala tot posibilul ca elevii noştri să aibă orientări sănătoase în ceea ce priveşte alegerea unei profesii? În afară de cîteva ore de dirigenţie şi un modul de „Orientare profesională” în cadrul orelor de educaţie tehnologică la clasa a IX-a, tradiţionala activitate extracurriculară „Întîlnirea cu absolvenţii” – şcoala astăzi oferă prea puţine posibilităţi de a familiariza elevii cu vasta lume a profesiilor. Practica ne demonstrează ca acestea sunt insuficiente. Prea puţini absolvenţi ai gimnaziului sunt ferm convinşi ce vor să fie în viitor.
Dacă e să ţinem cont de factorii care influenţează decizia de carieră cred că de cele mai multe ori absolvenţii se bazează pe: mituri – credinţe eronate despre o profesie sau pe ideile preconcepute despre o anumită ocupaţie, statutul unei persoane care prestează o anumită muncă. Foarte des părinţii sunt cei care determină ce vor fi copilul lor pe viitor, neţinînd cont de aptitudinile şi competenţele acestuia. În cele mai fericite cazuri părinţii sunt modele de carieră. Dar se mai întîmplă (mai ales în mediul rural) că părinţii nu pot da un asemenea exemplu, pentru că în condiţiile noastre social-economice este practic imposibil. O altă cauză ar fi lipsa acestora (plecarea peste hotare) sau neparticiparea la educarea copilului.
 Specialiştii psihologi vorbesc despre un paradox al educaţiei vocaţionale – atunci cînd individul trebuie să-şi aleagă profesia – nu dispune de suficient discernămînt pentru a o alege în totală cunoştinţă de cauză, iar cînd discernămîntul este complet, uneori este prea tîrziu, întrucît individul se află în curs de specialitate sau într-o altă profesie, total diferită de aptitudinile şi vocaţia sa.
Astfel opţiunea unui tînăr pentru o anumită carieră fără nici un sprijin extern este un proces dificil, adesea asociat cu alegeri greşite, ezitări, abandon, amînare, şi toate acestea cu un serios impact asupra viitorului său profesional. Mulţi dintre noi avem cunoştinţe sau prieteni care au renunţat la o anumită facultate (specialitate) şi au început alta, pe motiv că nu este ceea ce îşi doresc. Acesta este cazul fericit. Cazul nefericit este atunci cînd rămîne în acea facultate (la insistenţele părinţilor sau pur şi simplu din comoditate) şi se pregăteşte pentru o meserie pe care nu o doreşte sau poate chiar o urăşte.
Ţînînd cont că tindem să devenim o şcoală prietenoasă copilului, în care să educăm şi să instruim personalităţi capabile de a se integra în societatea de mîine credem că alegerea profesiei trebuie să fie bazată, în primul rînd, pe autocunoaştere. Absolventul trebuie să-şi evalueze foarte bine capacităţile, aptitudinile, vocaţia şi să aibă stabilite nişte criterii foarte rigide de alegere a profesiei cu o eventuală creştere în carieră.
Pentru a acoperi golul la capitolul „Orientare profesională” - am invitat la o masă rotundă persoanele care au avut plăcerea să împărtăşească cîte ceva din experienţa de devenire în ceea ce sunt. Am considerat că elevii au nevoie de a vedea oameni concreţi ce practică profesii care i-ar interesa, să stea de vorbă pe îndelete cu aceştia, să le adreseze întrebări.
Cu multă amabilitate au dat curs pozitiv invitaţiei noastre şi au fost modele de succes profesional pentru elevii claselor a VII-a a IX-a persoanele: Ion Plămădeală, primarul localităţii, cel care a vorbit despre profesia de inginer-tehnolog în produse lactate şi cărnoase şi care a menţionat elevilor că, de facto, profesia de primar (de care elevii erau interesaţi mai tare) nu există în nomenclatorul profesiilor, aceasta fiind doar o funcţie ocupată temporar.
Nadejda Plăcintă, avînd nobila profesie de medic a reuşit să capteze atenţia elevilor şi să-i convingă, mai ales pe cei ce s-au interesat dacă nu îi este frică să fie medic, că frica de răni, boli şi de suferinţă se depăşeşte odată cu acumularea experienţei. Fiind întrebată ce-i place mai mult în această profesie, dînsa a menţionat că oamenii trataţi şi comunicarea cu pacienţii, indiferent de vîrsta acestora – o fac cel mai împlinit şi valoros om.
 Alături de medic elevii au avut ocazia să facă cunoştinţă cu interesanta profesie de farmacist – reprezentată de doamna Angela Chetrean, o doamnă deosebită la care ori de cîte ori apelezi, întotdeauna are un remediu şi un sfat bun. Doamna a pus în evidenţă faptul că nu este de ajuns doar să ai cunoştinţele necesare în domeniu, dar este foarte important cum te comporţi cu oamenii. Mai presus de toate este atitudinea empatică şi sufletul mare în care se găseşte loc pentru fiecare care se adresează.
Profesia de zootehnician, deşi astăzi nu mai este atît de solicitată, a fost reprezentată de domnul Pavel Stănilă – om cu o bogată experienţă în acest domeniu. Ca răspuns la provocarea de ce a ales această profesie, dînsul a recunoscut că admira o persoană din localitate care era zootehnician. A împărtăşit elevilor că nu i-a fost uşor să facă studiile în domeniu, dar şi mai greu i-a fost cînd a început să activeze, însă vocaţia şi plăcerea de a munci le-au învins pe toate.
Subsemnata le-a descoperit elevilor ce înseamnă să fii profesor, ce calităţi trebuie să posede o persoană ca să devină un bun profesor. Cîtă pregătire necesită o lecţie pentru a captiva elevii la oră. Satisfacţia cea mai mare a unui profesor este atunci cînd aprinde în ochii discipolilor licărul dorinţei de afla cît mai multe lucruri, atunci cînd reuşeşte să-l motiveze ca acesta să tindă „cineva”.
Ne-a impresionat activismul de care au dat dovadă elevii şi ne-am dat seama că această activitate a fost una necesară pentru ei. Ne-a bucurat avalanşa de întrebări, pe alocuri provocatoare, pe care nu s-au sfiit să le adreseze invitaţilor. Întrebările de genul: „Aţi ştiut că veţi avea această profesie cînd eraţi la vîrsta noastră?; Care sunt lucrurile care nu vă plac în activitatea pe care o desfăşuraţi? Aveţi un şef? Ce vă satisface cel mai mult la serviciu: banii, concediile, colegii de lucru? – chiar i-au luat prin surprindere pe invitaţi.
Am încercat să evaluăm frontal activitatea noastră prin banala solicitare de a ridica mînuţele la întrebările: Cine vrea să devină profesor, medic, farmacist, inginer, zootehnician? Am rămas plăcut surprinşi că unii elevi s-au regăsit în profesiile prezentate la activitate. Or, mi-am dat seama cît de actuală este spusa lui Joseph Joubert – „Copiii au mai multă nevoie de exemple decît de critici”, iar profesorul trebuie să tindă a fi exemplu pentru discipolii săi şi, în plus, să le ofere posibilitatea de a face cunoştinţă cu alte personalităţi-model.