Nu ştiu cum se face, dar în gimnaziul Izbişte,
situaţia este critică la capitolul – pregătirea temelor pentru acasă şi
răspunsuri concrete / complete la ore (din partea elevilor, desigur). Nu ştiu
care este cauza, iar noi, profesorii, deseori ne căznim a găsi răspuns la
această întrebare-dilemă atît de sinestătător, cît şi în cadrul consiliilor
profesorale. Mă gîndesc, uneori, că problema este în noi, profesorii: poate nu
explicăm suficient temele, poate nu ţinem cont întotdeauna de capacităţile
intelectuale ale fiecărui elev în parte, poate nu se exersează suficient la
tema nouă în cadrul orelor. Acest „poate” ar continua la nesfîrşit…
Şi
tot noi, profesorii, ne întrebăm: dar oare cît se reuşeşte a exersa în 45 de
minute, cînd ai de verificat lucrul pentru acasă, de predat tema nouă, de făcut
educaţie, de format competenţe cu care elevii să se poată descurca în viaţa de
matur??? Vă asigur că şi complexitatea şi cantitatea materiei de studiu este
preconizată pentru un elev cu capacităţi medii şi pentru vîrsta respectivă. În
cazul în care acesta pregăteşte sistematic orele, citeşte sistematic ceva
suplimentar – îl aşteaptă un succes şcolar. În caz contrar nimeni nu este
vinovat de insucces (în afară de cel ce nu depune un minim efort ca acest succes să-l însoţească mereu).
Să
analizăm problema din perspectiva elevului. Ce fac oare elevii pentru a tinde
spre perfecţiune? Ce fac ei pentru a veni în întîmpinarea profesorului spre a
însuşi şi a aplica în practică cele explicate de el? Din păcate, de cele mai
multe ori, se dovedeşte că… absolut nimic. Unii elevi cum vin la şcoală şi nu
ştiu pe lume trăiesc, aşa şi pleacă.
Nu
ascultă în clasă, fiind distraţi de alte lucruri „mai importante”, nu citesc,
nu rezolvă, nu exersează, se tem să vorbească (evident, la oră, că la pauză…
nimeni nu-i întrece), nu se interesează de nimic, acasă continuă a nu face
nimic, şi aşa … zi de zi, semestru de semestru, an de an, … şi cu ce se alege elevul
şi părinţii acestuia, cu ce se alege societatea, statul? Cu o generaţie de
oameni mai puţin culţi, pe care nimic nu-i interesează şi nimic nu ştiu. E mai
alarmant faptul că nici nu vor să cunoască. Sau vorba cea: omului îi poţi lua
ceva cu forţa, dar de dat, din păcate, nu-i poţi da ceva.
Aşa
se întîmplă şi la noi … - în faţa elevlor noştri, poţi să te desfaci în zece,
dar cunoştinţe temeinice nicidecum nu le poţi da.
De
aceea se creează situaţia neplăcută: profesorii pun „Întrebări cu carul” şi
primesc răspunsuri „cu degetarul”, dacă ştiţi ce e acela („degetar – căpăcel
din metal sau material din plastic, care se poartă la cusut, pe degetul cu care
se împinge acul pentru a-l feri de înţepături”DEX).
Cred că ideile expuse sunt clare,
un lucru vreau să accentuez. Mă tem că destinul va oferi şanse minime de
realizare (tot cu degetarul) oamenilor care nu depun eforturi pentru a face
studii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu