Lectura versus televizor / computer

Astăzi şcoala se confruntă cu o mare problemă, care, o spun cu certitudine, va avea urmări grave. Din păcate o conştientizăm mai mult noi, profesorii.

            Trăim într-o lume în care cartea ca obiect cultural a început să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii. Ne străduim să înţelegem unde sunt rădăcinile acestei probleme. De ce cartea a cedat locul altor surse de informare, altor posibilităţi de a petrece timpul liber?

Generaţia tînără astăzi nu citeşte. Şi nu că ar fi vorba de romane pe sute de pagini: Mihail Sadoveanu, Feodor Dostoievski, Jules Verne sau Paulo Coelho, dar nu se citeşte elementar. Elevului de astăzi îi este greu să citească un banal fragment de operă literară din manualul de limbă şi literatură română. Sunt rarităţi (excepţii) elevi care dau aviz pozitiv de a lectura o operă literară în întregime, recomandată de profesor / curriculum la disciplină. Astăzi profesorul de limbă şi literatură română trebuie să fie „experimentator” în domeniul – motivarea elevilor în a citi.

Am început a căuta răspuns la frămîntările mele prin aplicarea unui chestionar pe un eşantion de 70 de elevi (cu vîrste între 11-15 ani), prin intermediul căruia am încercat să aflu care sunt preocupările „importante”, „vitale” ale elevului de astăzi.

La întrebarea cum preferă să utileze timpul liber, 54 % au menţionat că preferă să privească televizorul, 39 % preferă să asculte muzică, iar 7% preferă să citească o carte. Rezultatele au întrecut şi mi-au confirmat aşteptările.

Nu a fost foarte greu să-mi dau seama că înlocuiesc cartea alternative mult mai comode şi, aparent, mult mai atractive, care captează atenţia elevilor noştri. Acestea sunt televizorul şi calculatorul. Copiii de azi cresc, practic, cu un televizor / computer în casă. Acestea se dovedesc a avea un impact puternic asupra elevilor, de cele mai multe ori „educînd” copiii în locul părinţilor.

            La prima întrebare elevii au fost cît se poate de sinceri, la a doua mi se pare însă că au cam trişat, deşi chestionarea a fost una anonimă. Am încercat să aflu dacă le place să citească, la care - 87 % au dat un răspuns afirmativ, 13 % au recunoscut că nu le place să citească.

            Am fost curioasă să aflu cît timp acordă lecturii (în afara pregătirii orelor, timp în care fără ca să vrea citesc ceva) săptămînal. La care cel mai mare % dintre cei chestionaţi, aproape 40 au răspuns că citesc pe săptămînă 3-4 ore, ceea ce în mediu înseamnă cîte 0.5 ore pe zi. 27 % - spun că citesc 1 oră pe săptămînă, adică circa zece minute pe zi. Doare 23 % dintre elevi au spus că citesc 7-8 ore pe săptămînă, asta însemnînd o oră pe zi. Un procent îngrijorător (aproape 10%) recunosc că citesc mai puţin de 10 minute pe zi, asta, de fapt, însemnînd că aceştia nu citesc deloc. Dacă sumăm primele 2 categorii şi a patra obţinem că  77 la sută dintre elevi fie că nu citesc deloc, fie că citesc foarte puţin. Lectura în acest caz nu pune nici o amprentă pe dezvoltarea intelectuală a elevului.

            La întrebarea dacă lectura este o plăcere, o obligaţiune sau o necesitate – majoritatea (62%) au spus că este o plăcere, 25 % au menţionat că este o necesitate, iar 13% au menţionat că este o obligaţiune. Doar ¼ din cei chestionaţi conştientizează că este necesar a face lectură.

            Cu mare plăcere recomand elevilor să citească o carte sau alta, în dependenţă de vîrsta şi capacităţile lor. Sunt mulţumită atunci cînd vin şi-mi spun că au citit cartea, că a fost interesantă, că au descoperit o lume nouă. Din acelaşi sondaj mi-am dat seama că, totuşi,  circa 50 % dintre elevi citesc ceea ce le place, 43 % citesc ceea ce le sugerează profesorii,  4 la sută citesc la  indicaţiile părinţilor, iar 3 % nu ţin cont de nici o indicaţie. Şi aici apare, cred, cel mai alarmant aspect (una din rădăcinile problemei noastre). Elevii noştri nu citesc şi din cauza că în familie nu văd acest model, nu există cultul cărţii. Din păcate, condiţiile social-economice din ţară orientează oamenii spre mijloace de a supravieţui. Altele sunt valorile actuale. Se pune accent pe bunăstarea materială, dar se uită de educaţie, de valorile morale, spirituale. Nu pot generaliza, dar marea majoritate a părinţilor conştientizează necesitatea educării la elevi a cultului cărţii, dar neglijează acest aspect. La ultima şedinţă de părinţi „Cartea sau TV / calculatorul? Formarea deprinderilor de lectură la elevi” am pus întrebarea tranşant şi am rugat părinţii să recunoască sincer cîţi dintre ei au în familie o bibliotecă a familiei. Şi iarăşi, nu vorbesc de pereţi întregi de cărţi, dar măcar o mini-bibliotecă, 10-20 de cărţi, în care să se regăsească cărţile preferate ale fiecărui membru din familie. Din care, atunci cînd este timp liber fiecare să ia şi să citească, ca elevul să vadă că acasă se citeşte. Atitudinea acestuia faţă de lectură, cu siguranţă, va fi alta. Puţini părinţi au afirmat că au acasă o bibliotecă.

Deseori ni se reproşează că familia abia se descurcă de a asigura cele necesare copiilor, dar „voi, profesorii mai vreţi să cumpărăm şi cărţi?” Am avut ca replică argumentul că şcoala depune toate eforturile de a completa fondul de carte al bibliotecii. De la 1 septembrie, anul şcolar curent – fondul de carte al gimnaziului s-a completat cu literatură artistică, pentru toate vîrstele, în sumă de circa 30 000 lei. Încercările noastre de a populariza cartea: reviste orale la careuri, expoziţii, invitaţii la lectură în cadrul orelor de română, organizarea unor concursuri dau, deocamdată, roade modeste.

            Am fost surprinsă cînd 50 la sută dintre elevi au afirmat că lectura poate fi înlocuită de computer. Întrebîndu-i pe părinţi ce motive invocă elevii atunci cînd insistă să le fie procurat un computer, aceştia spun că deseori spun că au nevoie de el, pentru a se pregăti de lecţii. Vis-a-vis de acest lucru, noi, profesorii greşim cînd le cerem elevilor să prezinte referate pe o temă sau alta. Deseori nici măcar nu le cerem să se expună pe marginea lor.  Astăzi, sunt foarte rari elevii care o să realizeze un referat clasic, aşa cum o făceam pe timpuri, scris cu mîna, aranjat frumos în pagină.  El o să caute toate mijloacele şi o să facă tot posibilul ca să-l preia din internet şi să-l prezinte „imprimat” profesorului (pentru că aşa i se cere!!!).

            La ce foloseşte, de facto, un computer conectat la internet mi-a fost clar atunci cînd  am aflat că 48 % folosesc computerul pentru comunicarea în reţelele de socializare (odnoklassniki, facesbook, skype), 25 % susţin că se pregătesc de lecţii, ajutaţi de computer, 14 % citesc ceva interesant (ceea ce-i pasionează, dar nu găsesc la bibliotecă), iar 13 % se interesează de ceea ce se întîmplă în ţară şi peste hotare. Adevărul este că marea majoritate a elevilor care dispun acasă de computer stau pe reţelele de socializare, lucru care creează multe situaţii de conflict, fapt ce dovedeşte şi cazul tragic de la Echimăuţi, Rezina. Avem, din păcate, elevi pentru care televizorul / calculatorul este ca un drog, ei sunt dependenţi de aceste „mijloace” de „umplere” a timpului liber.

                 Ceea ce demonstrează că elevii noştri dedică foarte mult timp televizorului şi computerului sunt rezultatele chestionarului la întrebarea „Cît timp acorzi zilnic TV/computer?” O treime din aceştia stau în faţa televizorului 4 şi mai multe ore pe zi, tot aproape o treime spun că dedică acestei ocupaţii doar 2 ore pe zi, alte 20 % spun că stau la TV o  oră, iar ceilalţi mai puţin de o oră pe zi. Dar, închipuiţi-vă că acest timp l-ar  dedica lecturii??????

            Dacă ar dedica timpul mai mult lecturii cu siguranţă că ar fi mai cărturari, mai descurcăreţi, mai instruiţi, mai liniştiţi, mai paşnici.

Literatura de specialitate explică de ce televizorul şi calculatorul sunt mai apreciate de copii: televiziunea oferă imaginile gata făcute, elevului îi este mai uşor, fără să depună efort să asimileze informaţia, şi astfel inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;  vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil  să găsească cititul ca fiind prea dificil. Obişnuiti cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gîndeasca la altceva sau, pur şi simplu, citesc alunecînd peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul.

Rezultatele faptului că elevii de astăzi nu citesc sunt: "majoritatea"  întîmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text destinat vîrstei; nu pot  concluziona nişte lucruri simple din textele citite; cu mare greu  urmăresc punctul de vedere al autorului, de cele mai dese ori nu-şi pot aduce propriile argumente faţă de un fapt sau altul; copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi explica tot ceea ce au citit.

Prin urmare, în faţa noastră, a profesorilor, şi a părinţilor, stă misiunea (deloc uşoară) de a motiva copiii noştri să citească, pentru că, peste cîteva decenii o să avem o situaţie mult mai dramatică decît o avem astăzi. Nu trebuie să uităm de faptul că „Soarta multor oameni a atîrnat de faptul dacă în casa părinţilor lor a fost sau nu o bibliotecă”, după cum afirma Edmondo de Amicis, dar eu aş adăuga – … şi îndrumările unui dascăl bun (care la rîndul lui a citit mult şi ştie ce să-i recomande elevului).