duminică, 29 aprilie 2012

Dacă aş fi fost ...

o lună, aş fi fost iunie
când verdele e-o dulce nebunie.

o zi a săptămânii, aş fi fost vineri
deşi m-am născut într-o zi de luni.

o parte a zilei, aş fi fost asfinţitul
aşteptând cu rouă în palme răsăritul.

o direcţie, aş fi fost mereu înainte
încercând să nu uit ecoul unor cuvinte.

o planetă, aş fi fost Pământul
doar aici îmi pot recunoaşte pasul.

un lichid, aş fi fost apa unei ploi
să spăl tăcerile ce se mai strâng în noi.

o piatră, aş fi fost acvamarinul
pentru liniştea ce ne-o oferă cerul.

o pasăre, aş fi fost pescăruş
la malul mării să-mi fac culcuş.

o plantă, aş fi fost păpădie
să zburd liberă prin câmpie.

un tip de vreme, aş fi fost vară
într-un amurg cu aromă de ambră.

un instrument muzical, aş fi fost vioară
să te-ncânt mereu, ca prima oară.

o emoţie, aş fi fost poezie
despre ce-a fost sau ar fi putut să fie.

un cântec, aş fi fost „copaci fără pădure”
printre ramuri să pitesc o rază de soare.

un film, aş fi fost “Titanicul”
pentru iubire să lupt cu destinul.

o carte, aş fi fost “1001 de nopţi”
e atâta înţelepciune în poveşti.

un oraş, aş fi fost Parisul
spre el mă poartă adesea, gândul.

un gust, aş fi fost uşor picant
să glumim e mult mai amuzant.

o aromă, aş fi fost aburul pâinii coapte
de mamaia ce ostenea întreaga noapte.

o culoare, aş fi fost sigur albastru
cu senin să pictăm gândul nostru.

un material, aş fi fost doar ceea ce sunt
nimic mai mult, decât o fărâmă de lut.

un cuvânt, aş fi fost speranţă
e singurul ce mai alină suferinţa.

o parte a corpului, aş fi fost ochii
fericită că pot cânta frumuseţea luminii.

o expresie a feţei, aş fi fost bucurie
sau hohot de râs ca-n copilărie.

o formă, aş fi fost piramidă
de veghe la hotarele dacice.

un număr, aş fi fost trei
prezent, trecut şi viitor.

o maşină, aş fi fost de scris
migrând intre realitate şi vis.

SOS – Natura în pericol!


Cunoaştem cu toţii că lunile de primăvară sunt declarate la nivel de republică ca perioadă de îngrijire a naturii. Din iniţiativa statului această perioadă durează lunile martie, aprilie. Deşi în fiecare an se vorbeşte despre bilunarul ecologic se pare că de acest lucru ţin cont doar instituţiile din localitate: şcoala, grădiniţa, APL, biserica şi celelalte organizaţii. În virtutea activităţilor pe care le desfăşoară acestea au grijă cel puţin să aibă grijă de teritoriile adiacente pe care sunt amplasate edificiile: curăţă deşeuşile adunate pe timp de iarnă, sapă, plantează pomi şi flori, văruiesc copacii, încearcă să amenajeze spaţiile verzi etc. Pe lîngă acestea şcoala şi grădiniţa mai au misiunea de a educa la tînăra generaţie conştiinţa ecologică -  de a ocroti natura, de a o îngriji, de a păstra ceea ce există în natură.
Nu ştiu cum se întîmplă, dar aceste iniţiative rămîn doar la nivel de instituţii. În localitate, din păcate, situaţia este deplorabilă. Deşi, elevilor li se vorbeşte de fiecare dată ca atunci cînd merg acasă să promoveze cele învăţate şi practicate la şcoală – acest lucru nu se observă. Gunoiul inundă toate drumurile, pîraiele, izvoarele din localitate. Localnicii aşteaptă să vină “cineva” să le facă curat pe lîngă poartă, pe lîngă şanţul din faţa gardului, pe bordura din faţa casei, să le facă curat la izvorul din care iau permanent apă. Nu se gîndesc că toată nepăsarea faţă de ordinea din localitate se răsfrînge tot asupra noastă, asupra sănătăţii noastre.
Nimeni nu se grăbeşte să contribuie la amenajarea spaţilor verzi din localitate, dar la toţi le place să se odihnească pe băncile din faţa şcolii, parcul casei de cultură, terenurile de joacă ale grădiniţei. La toţi place cînd este curat, îngrijit, amenajat. Unii nici nu contribuie să facă nimic util, dar procedează invers – strică, rup pomii plantaţi, calcă verdeaţa…
Cînd oare o să ne debarasăm de această indiferenţă? Cînd o să înţelegem că sănătatea e în mîinile noastre? Cînd o să avem grijă, fără ca să ne pună cineva, sau să ne aplice amenzi, să strîngem gunoiul pe care-l producem? Cînd, din propria iniţiativă, o să ieşim din perimentrul ogrăzilor noastre să facem ordine, să dăm cu var, să sădim un copac, să plantăm o floare. Ca împreună să contribuim la formarea imaginii pozitive a localităţii noastre, o localitate, îngrijită, salubră, cu o populaţie sănătoasă.



Să vorbim şi să scriem corect…


Străduieşte-te! (să vorbeşti corect)

            Deseori auzim expresia: „Mă stărui să fac bine, dar…” La noi se confundă foarte des (aproape în majoritatea cazurilor) sensurile verbelor a se strădui şi a stărui. De regulă, sensul verbului a se strădui este utilizat cu forma verbului a stărui ceea ce este greşit. Ca să demonstrez acest lucru aduc articolele de dicţionar ce explică semnificaţia acestora:
A se strădui  (refl.) – a depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili; a se căzni.
A stărui – a ruga insistent, a insista, a lucra cu perseverenţă la ceva, a convinge.
Prin urmare nu putem folosi forma a stărui în enunţul cu care am început tableta de cultivare a limbii.
Facem greşeli şi atunci cînd utilizăm verbul a se strădui la diverse persoane, încercînd a-l conjuga la modul indicativ, prezent – după modelul verbului a stărui. „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” ne recomandă pentru persoanele I, III singular şi plural formele (mă, se ) străduiesc. Prin urmare nu vom spune nici eu mă strădui, nici eu mă stărui, ci eu mă străduiesc, tu te străduieşti, el (ea) se străduieşte, ei (ele) se străduiesc.
Este recomandabil şi corect a utiliza formele acestor verbe în contextele:
Eu mă străduiesc să ajung la timp la şcoală.
El stăruie cu tot dinadinsul să meargă în excursie.

Întrebări cu carul, răspunsuri cu degetarul …


Nu ştiu cum se face, dar în gimnaziul Izbişte, situaţia este critică la capitolul – pregătirea temelor pentru acasă şi răspunsuri concrete / complete la ore (din partea elevilor, desigur). Nu ştiu care este cauza, iar noi, profesorii, deseori ne căznim a găsi răspuns la această întrebare-dilemă atît de sinestătător, cît şi în cadrul consiliilor profesorale. Mă gîndesc, uneori, că problema este în noi, profesorii: poate nu explicăm suficient temele, poate nu ţinem cont întotdeauna de capacităţile intelectuale ale fiecărui elev în parte, poate nu se exersează suficient la tema nouă în cadrul orelor. Acest „poate” ar continua la nesfîrşit…
                Şi tot noi, profesorii, ne întrebăm: dar oare cît se reuşeşte a exersa în 45 de minute, cînd ai de verificat lucrul pentru acasă, de predat tema nouă, de făcut educaţie, de format competenţe cu care elevii să se poată descurca în viaţa de matur??? Vă asigur că şi complexitatea şi cantitatea materiei de studiu este preconizată pentru un elev cu capacităţi medii şi pentru vîrsta respectivă. În cazul în care acesta pregăteşte sistematic orele, citeşte sistematic ceva suplimentar – îl aşteaptă un succes şcolar. În caz contrar nimeni nu este vinovat de insucces (în afară de cel ce nu depune un minim efort  ca acest succes să-l însoţească mereu).
                Să analizăm problema din perspectiva elevului. Ce fac oare elevii pentru a tinde spre perfecţiune? Ce fac ei pentru a veni în întîmpinarea profesorului spre a însuşi şi a aplica în practică cele explicate de el? Din păcate, de cele mai multe ori, se dovedeşte că… absolut nimic. Unii elevi cum vin la şcoală şi nu ştiu pe lume trăiesc, aşa şi pleacă.
                Nu ascultă în clasă, fiind distraţi de alte lucruri „mai importante”, nu citesc, nu rezolvă, nu exersează, se tem să vorbească (evident, la oră, că la pauză… nimeni nu-i întrece), nu se interesează de nimic, acasă continuă a nu face nimic, şi aşa … zi de zi, semestru de semestru, an de an, … şi cu ce se alege elevul şi părinţii acestuia, cu ce se alege societatea, statul? Cu o generaţie de oameni mai puţin culţi, pe care nimic nu-i interesează şi nimic nu ştiu. E mai alarmant faptul că nici nu vor să cunoască. Sau vorba cea: omului îi poţi lua ceva cu forţa, dar de dat, din păcate, nu-i poţi da ceva.
                Aşa se întîmplă şi la noi … - în faţa elevlor noştri, poţi să te desfaci în zece, dar cunoştinţe temeinice nicidecum nu le poţi da.
                De aceea se creează situaţia neplăcută: profesorii pun „Întrebări cu carul” şi primesc răspunsuri „cu degetarul”, dacă ştiţi ce e acela („degetar – căpăcel din metal sau material din plastic, care se poartă la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înţepături”DEX).
Cred că ideile expuse sunt clare, un lucru vreau să accentuez. Mă tem că destinul va oferi şanse minime de realizare (tot cu degetarul) oamenilor care nu depun eforturi pentru a face studii.

De ce e bine să citim?!



            Cititul ne aduce mari beneficii, chiar dacă în ultimul timp îl neglijăm. Atît elevii, tinerii, cît şi maturii astăzi nu citesc. Să zicem că maturii au citit în tinereţe, timpul lor astăzi e ocupat de alte lucruri, dar ce-i încurcă pe tineri să citească, nemaivorbind de elevi.
                Din motive bine cunoscute lectura ar trebui să fie în topul activităţilor elevilor şi tinerilor. Există tendinţa de a afirma că cel ce citeşte este un demodat din secolul trecut. Nu este adevărat. Nici nu bănuiţi cîte beneficii aduce lectura cărţilor.
                Lectura, în primul rînd, contribuie la formarea, dezvoltarea, menţinerea capacităţilor mentale. Dezvoltă puterea de concentrare, atenţia, memoria, imaginaţia. Toate acestea pot fi comparate cu muşchii. Pe măsură ce nu le foloseşti, îţi scad şi performanţele.
                Cărţile oferă o multitudine de informaţie, pe care citindu-le ne dezvoltăm gîndirea critică, cea analitică şi de sinteză. Citind mult, făcînd cunoştinţă cu o diversitate de idei, putem genera idei proprii vis-a-vis de unele probleme.
                Cărţile dezvoltă emotivitatea şi empatia, datorită personajelor pe care le întîlnim, cu care, adeseori, am vrea să ne asemănăm, pe altele ne străduim să le înţelegem.
                Lectura este calea cea mai bună de comunicare. Găseşti uşor un subiect de conversaţie şi te poţi da cu părerea referitor la variate domenii.
                Nu mai vorbesc de faptul că lectura este cea mai bună metodă de relaxare dintre cele "clasice". Cercetătorii au descoperit că doar şase minute de lectură reduc nivelul stresului cu pînă la 68%, faţă de 61% în cazul muzicii sau 42% în cazul unei plimbări în natură.
                Lectura ne formează nişte personalităţi armonioase, comunicative, inteligente, descurcăreţe, empatice, creative. În momentul în care citim e suficient să ştim că acela e momentul nostru de plăcere, de meditaţie, de linişte, de evadare într-o altă realitate şi să ne bucurăm plenar de el. Toate celelalte vor veni de la sine.


marți, 17 aprilie 2012

Reflecţiile unui scoţian - John Mac, referitor la sărbătorirea Paştelui în RM

         Am avut plăcerea şi ocazia să găzduiesc la Paşte oaspeţi mai puţin obişnuiţi. Voluntara din USA - Jessica Kerbo şi-a invitat prietenii în sat să vadă care sunt obiceiurile moldovenilor la sărbătoarea de Paşte (inclusiv serviciul divin la biserică, sfinţirea ouălor roşii, masa de sărbătoare etc). M-am oferit să le fiu gazdă. Mi-a făcut plăcere să discut cu oameni foarte inteligenţi, cu suflet mare (în tot ceea ce fac depun mare dragoste şi pasiune). M-au surprins comentariile lui John Mac  vis-a-vis de această sărbătoare (găsite pe un blog al organizaţiei pentru care lucrează - Angelus Moldova. Îmi permit să reproduc aceste "confesiuni" - foarte interesante de altfel. traducerea este făcută din engleză cu "google-translate". Cer scuze pentru unele mici "defecţiuni tehnice", deşi am încercat să fac unele redactări.


N.B. A cîta oară îmi pare rău că nu am învăţat limba engleză la timpul meu.

Niciodată

"Hristos a inviat" înseamnă "Hristos a înviat", în limba română şi este salutul obişnuit al "Buna Ziua", ca de astăzi, pentru 40 de zile. Ieri, Biserica Ortodoxa din întreaga lume au sărbătorit învierea lui Isus şi  Republica Moldova nu a făcut excepţie. Biserica Ortodoxa foloseste calendarul iulian, mai degrabă decât calendarul gregorian şi, ca urmare, de Paşti aici cel mai adesea nu vine la o săptămână după Paşti, în alte părţi ale lumii şi este o sărbătoare mult mai mare decât de Crăciun (probabil, acest lucru este aşa cum ar trebui să fie). Oamenii vin acasă pentru a vizita familiile lor şi cum 25% din moldoveni trăiesc în străinătate, în acest week end, la frontieră a fost o coadă cu 150.000 de masini .
Am fost invitat la satul Izbiste, care este  situt în jur de o oră cu maşina de la Chişinău pentru a sărbători. Prietena mea Jessica, care serveşte în Corpul Păcii aici, a invitat prietenul ei, Jeremy şi eu să văd cum sătenii sărbătoresc. Chişinăul devine un oraş-fantomă peste week-end de Paşti. O noapte la Jessica-gazdă casa părinţilor a fost întreruptă în jurul valorii de 3am printr-un apel de trezire pentru biserica.
Cele mai multe sate din Moldova nu sunt dotate cu lumini de stradă. O plimbare de 15 minute pînă la "Biserica", a fost în beznă. Pe drumul până la biserica, primul lucru care te loveşte este cîntecul din interiorul bisericii fiind amplificat de  boxe, în partea de sus a turnului - clopotnita. La sosirea în curtea bisericii, a fost un inel de babushkas (doamne vechi) din jurul clădirii, cu coşuri de pâine şi produse alimentare în aşteptare pentru binecuvântarea preotului.
Lumânări sunt aprinse în aşteptarea venirii preot şi apoi iese de la biserică - cu o crenguta de nuiele şi o navă care conţine apă sfântă - pentru a sfinţi oamenii şi produsele alimentare a celor din jurul bisericii *. Majoritatea oamenilor nu numai ca au adus pâine, ci, de asemenea, masa întregă a lor şi pentru a fi binecuvântat este cel mai onorabil de cadouri în această zi sfântă. Oamenii strigă cu emoţie atunci când preotul îi sfinţeşte şi înainte de timp, familiile sunt tot pe drum înapoi la casele lor pentru a începe pregătirea alimente pentru o masă masivă ce se  serveşte în jurul orei de 7am. După această vizită, care a fost absolut fascinant, dar în cele din urmă de congelare, Jeremy şi am promis că, odată ce a fost de ajuns pentru a vedea acest ritual foarte unic.

Cu toate acestea, aproape un an mai târziu, Jeremy si am fost la îndoială decizia noastră înainte ca am alunecat în jos pe deal plin de noroi pe cale de aceeaşi biserică la ora 2 noaptea de Paşti, duminică dimineaţa. Jessica încă o dată ne-a invitat, împreună cu prietenii şi Amy Becky, de a experimenta Paşte în Izbiste din nou. De anul trecut, Jessica s-a mutat la o "casa mica", o participaţie mică, în grădina de o familie gazdă nou. Mai degrabă decât a trăi în casa principală, ea are acum o cladire cu doua camere, fara un sistem de încălzire de scurgere, baie sau propriu. În schimb, Jessica foloseşte o găleată, care este golit în stradă, o latrină care este un şopron, cu o gaură în podea situat în grădină şi o soba, care este un horn de interior din ceramică, care se încălzeşte până peste ceva timp.

Paste sâmbătă a adus unele dintre cele mai ploaie, în măsura în Republica Moldova în acest an şi pentru drumurile rurale ale Izbiste s-au săturat şi de bălegar, dar am mers prin noroi pentru a ajunge la biserică, să vadă o parte din ceremonia de slujba de Paşti. Femeile sunt obligate să se îmbrace într-un mod demn, asa ca fetele purtau rochii sau fuste complete, cu văl în interiorul bisericii şi dreptul de montat în cu babushkas. Serviciul durează timp de 6 ore şi începe înainte de miezul nopţii toate acestea, am decis pentru a trece la partea interesantă în cazul în care preotul apare şi plimbări în jurul valorii de binecuvântând pe oameni şi ţinând lumânări lor învelite în notele de lei (aproximativ 1 5p). Se pare că aceste lumânări pot fi aprins lumânarea de la centrală în biserica ca flacara de la aceasta a venit tot drumul de la mormânt, în Israel (cum devine prin vamă nu am nici o idee). Preotul apoi se întoarce la amvon şi se roagă pentru cei care au dat o lumânare. De-a lungul serviciu, babushkas mici continuă să cânte cântece de Paşti tematice de cult în timp ce preotul proclamă "Hristos a inviat", la care de Adevarat o inviat "răspunsurile congregaţiei care înseamnă" a înviat într-adevăr ". Am decis că o noapte în pat decent ar fi o opţiune mai bună decât să stea în jurul valorii de până la 6 dimineaţa pentru binecuvântarea de alimente atât de întors şi a lovit fân.

După-amiaza următoare am fost invitaţi la casa directorului Jessicăi pentru cina tradiţională de Paşti, care a fost împărtăşit cu soţul şi fiica ei de 5 ani, Daniela. Am mancat ca regi, contingent non-conducere (toată lumea mi-bar), cum ar fi băut de peşte şi am împărtăşit o dupa-amiaza mare de părtăşie şi râde cu prietenii noştri noi, înainte de a merge înapoi în oraş pentru un somn bun şi a câştigat.

Jeremy şi Jessica nu va fi din păcate, în Moldova, în 2013, ca lor de Corpul Păcii de serviciu se apropie de această vară, însă sper că, dacă eu sunt încă aici, apoi m-am găsi un alt sat, pentru a sărbători această sărbătoare foarte unic. În timp ce în Marea Britanie, sunt un fan al grozav înapoi ouă crema şi se ridică pentru a viziona răsărit la partea de sus a Kinnoull Hill, însă îmi place modul în care moldovenii (şi restul de Biserica Ortodoxa), se scufundă cu totul în ei înşişi această sărbătoare uimitor de revenirea lui Hristos pentru noi. Este un timp de reflecţie şi de recunoştinţă, dar este, de asemenea, un timp de familie şi am fost binecuvântat şi onorat de a fi împărtăşit această zi minunată, cu oameni care eu sunt norocoasa ca am avut devenit familia mea aici, în Republica Moldova.



vineri, 6 aprilie 2012

Profilul elevului contemporan


V-aţi gîndit ce imagine şi-a creat elevul din ziua de azi? Starea lui se schimbă de la o zi la alta. Are alte perspective, gîndeşte diferit şi îşi însuşeşte alte drepturi şi obligaţiuni.
Şi pentru că lumea se schimă pe zi ce trece, oare cum este elevul din ziua de azi, din secolul XXI, faţă de elevul din trecut? Cum s-a schimbat? În mai bine, în mai rău?
Şcolile s-au schimbat, şi probabil, şi mentalitatea profesorilor. Dar mentalitatea elevului de azi, oare s-a schimbat faţă de mentalitatea elevului din trecut?
Bineînţeles, există elevi între elevi, depinde de educaţia de-acasă a fiecăruia, dar, per total, mentalitatea lor s-a schimbat. Probabil şi din cauza noilor tehnologii, internetului, televizorului de dimineaţa pînă seara care nu era pe vremuri. Toate acestea au influienţe bune asupra elevului, dar şi aspecte mai puţin dorite.
Elevul de azi nu mai citeşte atîtea cărţi, preferă să caute pe internet detalii despre informaţia de care are nevoie, un clic... şi monitorul se umple de sute de pagini. Tindem oare spre superficialitate? Poate în viitorul apropiat chiar o să dispară cărţile, o să dispară scrisul de mînă. Lumea se schimbă cu sau fără acordul nostru, este ceva inevitabil. Noua generaţie de elevi este mai puţin preocupată de şcoală, dar este mai capabilă să pună informaţiile cap la cap.
Cei mai mulţi dintre profesori consideră că interesul scăzut al elevilor faţă de şcoală este cauzat de influenţa societăţii şi de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuşi. O alta cauză o constituie nesupravegherea copiilor şi neimplicarea familiei în educaţia copiilor, urmată de structura materiei şcolare care este mult prea aglomerată şi de lipsa motivaţiei. Cu siguranţă, “elevii de azi, oamenii de mîine” îşi vor pune adînc amprenta asupra acestei societăţi, atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic.
Elevul de astăzi, ar trebui cel puţin să-şi pună întrebarea pentru ce vine la şcoală? Pentru a comunica cu prietenii, pentru a se distra, sau pentru a învăţa ca să devină cineva în viaţă...
Cel puţin trebuie să se gîndească că trebuie cumva să răsplătească eforturile părinţilor lor, pentru că le-au dat viaţă, le asigură cele necesare şi sunt datori să le asigure părinţilor o speranţă la o bătrîneţe uşoară, la un viitor sigur.
Îmi pare rău să afirm asta, dar ... se pare că prea puţin elevi conştientizează aceste lucruri. Prea puţini ştiu că au responsabilitatea de a învăţa în tot sensul cuvîntului; prea puţini ştiu că au nişte îndatoriri faţă de părinţi, şcoală, stat; prea  puţini îşi dau seama că vor deveni şi ei părinţi  - vor fi în situaţia să educe copii, să-i ajute să-şi pregătească lecţiile, dar ... nu vor şti cum să o facă.
Îmi pare rău să afirm, dar elevii de astăzi nu sunt motivaţi să aibă o profesie. Chiar dacă se fac ore de educaţie civică, ore de clasă, ore de educaţie tehnologică cu tematică de orientare profesională sunt elevi care, fiind în clasă absolventă,  nu sunt determinaţi unde vor merge să continue studiile. Li se pare că părinţii sunt datori să-i asigure toată viaţa cu de toate. Dar nu se gîndesc că părinţii nu sunt veşnici.
Elevilor de azi li se pare că toate în viaţa şi în lumea aceasta se dă gratuit, fără efort, fără mari responsabilităţi din partea lor. Ştiu foarte bine drepturile, dar uită mai întotdeauna de obligaţiuni. Trec prin şcoală de multe ori ca print-o distracţie. Îţi dau seama că au greşit doar atunci cînd se văd cu certificatul de studii gimnaziale în mînă, care conţine note nu tocmai aşteptate.
Te doare sufletul cînd, analizind situaţia din localitate, îţi dai seama că tineretul de azi nu tinde să se afirme, familiile tinere nu aspiră  să aibă locuinţe normale (preferînd să moştenească căsuţe bătrîneşti, în loc să construiască), nu pun accent pe educaţie şi nu investesc în a motiva propriii copii de a face carte. Nu ştiu ce se întîmplă, dar  se pare că oamenii trebuie chemaţi spre a se trezi, aşa nu se mai poate...
Deseori mă întreb cum s-o facem? Şcoala din toate timpurile a făcut ce i-a stat în puteri să motiveze necesitatea studiile, a educaţiei, dar, se pare, că nu este suficient. Este cineva care ne-ar propune o ieşire din acest  impas?

Lectura versus televizor / computer



Astăzi şcoala se confruntă cu o mare problemă, care, o spun cu certitudine, va avea urmări grave. Din păcate o conştientizăm mai mult noi, profesorii.
            Trăim într-o lume în care cartea ca obiect cultural a început să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii. Ne străduim să înţelegem unde sunt rădăcinile acestei probleme. De ce cartea a cedat locul altor surse de informare, altor posibilităţi de a petrece timpul liber?
Generaţia tînără astăzi nu citeşte. Şi nu că ar fi vorba de romane pe sute de pagini: Mihail Sadoveanu, Feodor Dostoievski, Jules Verne sau Paulo Coelho, dar nu se citeşte elementar. Elevului de astăzi îi este greu să citească un banal fragment de operă literară din manualul de limbă şi literatură română. Sunt rarităţi (excepţii) elevi care dau aviz pozitiv de a lectura o operă literară în întregime, recomandată de profesor / curriculum la disciplină. Astăzi profesorul de limbă şi literatură română trebuie să fie „experimentator” în domeniul – motivarea elevilor în a citi.
Am început a căuta răspuns la frămîntările mele prin aplicarea unui chestionar pe un eşantion de 70 de elevi (cu vîrste între 11-15 ani), prin intermediul căruia am încercat să aflu care sunt preocupările „importante”, „vitale” ale elevului de astăzi.
La întrebarea cum preferă să utileze timpul liber, 54 % au menţionat că preferă să privească televizorul, 39 % preferă să asculte muzică, iar 7% preferă să citească o carte. Rezultatele au întrecut şi mi-au confirmat aşteptările.
Nu a fost foarte greu să-mi dau seama că înlocuiesc cartea alternative mult mai comode şi, aparent, mult mai atractive, care captează atenţia elevilor noştri. Acestea sunt televizorul şi calculatorul. Copiii de azi cresc, practic, cu un televizor / computer în casă. Acestea se dovedesc a avea un impact puternic asupra elevilor, de cele mai multe ori „educînd” copiii în locul părinţilor.
            La prima întrebare elevii au fost cît se poate de sinceri, la a doua mi se pare însă că au cam trişat, deşi chestionarea a fost una anonimă. Am încercat să aflu dacă le place să citească, la care - 87 % au dat un răspuns afirmativ, 13 % au recunoscut că nu le place să citească.
            Am fost curioasă să aflu cît timp acordă lecturii (în afara pregătirii orelor, timp în care fără ca să vrea citesc ceva) săptămînal. La care cel mai mare % dintre cei chestionaţi, aproape 40 au răspuns că citesc pe săptămînă 3-4 ore, ceea ce în mediu înseamnă cîte 0.5 ore pe zi. 27 % - spun că citesc 1 oră pe săptămînă, adică circa zece minute pe zi. Doare 23 % dintre elevi au spus că citesc 7-8 ore pe săptămînă, asta însemnînd o oră pe zi. Un procent îngrijorător (aproape 10%) recunosc că citesc mai puţin de 10 minute pe zi, asta, de fapt, însemnînd că aceştia nu citesc deloc. Dacă sumăm primele 2 categorii şi a patra obţinem că  77 la sută dintre elevi fie că nu citesc deloc, fie că citesc foarte puţin. Lectura în acest caz nu pune nici o amprentă pe dezvoltarea intelectuală a elevului.
            La întrebarea dacă lectura este o plăcere, o obligaţiune sau o necesitate – majoritatea (62%) au spus că este o plăcere, 25 % au menţionat că este o necesitate, iar 13% au menţionat că este o obligaţiune. Doar ¼ din cei chestionaţi conştientizează că este necesar a face lectură.
            Cu mare plăcere recomand elevilor să citească o carte sau alta, în dependenţă de vîrsta şi capacităţile lor. Sunt mulţumită atunci cînd vin şi-mi spun că au citit cartea, că a fost interesantă, că au descoperit o lume nouă. Din acelaşi sondaj mi-am dat seama că, totuşi,  circa 50 % dintre elevi citesc ceea ce le place, 43 % citesc ceea ce le sugerează profesorii,  4 la sută citesc la  indicaţiile părinţilor, iar 3 % nu ţin cont de nici o indicaţie. Şi aici apare, cred, cel mai alarmant aspect (una din rădăcinile problemei noastre). Elevii noştri nu citesc şi din cauza că în familie nu văd acest model, nu există cultul cărţii. Din păcate, condiţiile social-economice din ţară orientează oamenii spre mijloace de a supravieţui. Altele sunt valorile actuale. Se pune accent pe bunăstarea materială, dar se uită de educaţie, de valorile morale, spirituale. Nu pot generaliza, dar marea majoritate a părinţilor conştientizează necesitatea educării la elevi a cultului cărţii, dar neglijează acest aspect. La ultima şedinţă de părinţi „Cartea sau TV / calculatorul? Formarea deprinderilor de lectură la elevi” am pus întrebarea tranşant şi am rugat părinţii să recunoască sincer cîţi dintre ei au în familie o bibliotecă a familiei. Şi iarăşi, nu vorbesc de pereţi întregi de cărţi, dar măcar o mini-bibliotecă, 10-20 de cărţi, în care să se regăsească cărţile preferate ale fiecărui membru din familie. Din care, atunci cînd este timp liber fiecare să ia şi să citească, ca elevul să vadă că acasă se citeşte. Atitudinea acestuia faţă de lectură, cu siguranţă, va fi alta. Puţini părinţi au afirmat că au acasă o bibliotecă.
Deseori ni se reproşează că familia abia se descurcă de a asigura cele necesare copiilor, dar „voi, profesorii mai vreţi să cumpărăm şi cărţi?” Am avut ca replică argumentul că şcoala depune toate eforturile de a completa fondul de carte al bibliotecii. De la 1 septembrie, anul şcolar curent – fondul de carte al gimnaziului s-a completat cu literatură artistică, pentru toate vîrstele, în sumă de circa 30 000 lei. Încercările noastre de a populariza cartea: reviste orale la careuri, expoziţii, invitaţii la lectură în cadrul orelor de română, organizarea unor concursuri dau, deocamdată, roade modeste.
            Am fost surprinsă cînd 50 la sută dintre elevi au afirmat că lectura poate fi înlocuită de computer. Întrebîndu-i pe părinţi ce motive invocă elevii atunci cînd insistă să le fie procurat un computer, aceştia spun că deseori spun că au nevoie de el, pentru a se pregăti de lecţii. Vis-a-vis de acest lucru, noi, profesorii greşim cînd le cerem elevilor să prezinte referate pe o temă sau alta. Deseori nici măcar nu le cerem să se expună pe marginea lor.  Astăzi, sunt foarte rari elevii care o să realizeze un referat clasic, aşa cum o făceam pe timpuri, scris cu mîna, aranjat frumos în pagină.  El o să caute toate mijloacele şi o să facă tot posibilul ca să-l preia din internet şi să-l prezinte „imprimat” profesorului (pentru că aşa i se cere!!!).
            La ce foloseşte, de facto, un computer conectat la internet mi-a fost clar atunci cînd  am aflat că 48 % folosesc computerul pentru comunicarea în reţelele de socializare (odnoklassniki, facesbook, skype), 25 % susţin că se pregătesc de lecţii, ajutaţi de computer, 14 % citesc ceva interesant (ceea ce-i pasionează, dar nu găsesc la bibliotecă), iar 13 % se interesează de ceea ce se întîmplă în ţară şi peste hotare. Adevărul este că marea majoritate a elevilor care dispun acasă de computer stau pe reţelele de socializare, lucru care creează multe situaţii de conflict, fapt ce dovedeşte şi cazul tragic de la Echimăuţi, Rezina. Avem, din păcate, elevi pentru care televizorul / calculatorul este ca un drog, ei sunt dependenţi de aceste „mijloace” de „umplere” a timpului liber.
                 Ceea ce demonstrează că elevii noştri dedică foarte mult timp televizorului şi computerului sunt rezultatele chestionarului la întrebarea „Cît timp acorzi zilnic TV/computer?” O treime din aceştia stau în faţa televizorului 4 şi mai multe ore pe zi, tot aproape o treime spun că dedică acestei ocupaţii doar 2 ore pe zi, alte 20 % spun că stau la TV o  oră, iar ceilalţi mai puţin de o oră pe zi. Dar, închipuiţi-vă că acest timp l-ar  dedica lecturii??????
            Dacă ar dedica timpul mai mult lecturii cu siguranţă că ar fi mai cărturari, mai descurcăreţi, mai instruiţi, mai liniştiţi, mai paşnici.
Literatura de specialitate explică de ce televizorul şi calculatorul sunt mai apreciate de copii: televiziunea oferă imaginile gata făcute, elevului îi este mai uşor, fără să depună efort să asimileze informaţia, şi astfel inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;  vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil  să găsească cititul ca fiind prea dificil. Obişnuiti cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gîndeasca la altceva sau, pur şi simplu, citesc alunecînd peste litere şi cuvinte, fără să priceapă sensul.
Rezultatele faptului că elevii de astăzi nu citesc sunt: "majoritatea"  întîmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text destinat vîrstei; nu pot  concluziona nişte lucruri simple din textele citite; cu mare greu  urmăresc punctul de vedere al autorului, de cele mai dese ori nu-şi pot aduce propriile argumente faţă de un fapt sau altul; copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi explica tot ceea ce au citit.
Prin urmare, în faţa noastră, a profesorilor, şi a părinţilor, stă misiunea (deloc uşoară) de a motiva copiii noştri să citească, pentru că, peste cîteva decenii o să avem o situaţie mult mai dramatică decît o avem astăzi. Nu trebuie să uităm de faptul că „Soarta multor oameni a atîrnat de faptul dacă în casa părinţilor lor a fost sau nu o bibliotecă”, după cum afirma Edmondo de Amicis, dar eu aş adăuga – … şi îndrumările unui dascăl bun (care la rîndul lui a citit mult şi ştie ce să-i recomande elevului).