ADIO...

Am pus într-o cutie veche mîngîierea ta

 M-am străduit să aşez aici umbrele buzelor tale.

 Mi-e greu, dar adaug privirea ta plină de dor.

 Şi totuşi nu sunt liberă de tine... mai era ceva...

 Iubirea pe care ţi-o port.

 Mi-o smulg din suflet şi o aşez în cutie

 Mîinile mele tremură pe capacul ei şi înlemnesc aşa.

 Privirea mi-e aţintită pe durerea împietrită.

 Aştept pentru ultima dată un semn...

 Zornăitul telefonului, vocea ta,

 mîinile tale pe umerii mei...

 ... nimic.

 Încerc să-mi adun puterile şi strîng ceva din mine în vîrfurile degetelor.

 E o ultima speranţă între ce a fost şi ce va fi.

 Acum ori niciodată...

 Inima trage cortina uitării,

 iar degetele apasă într-un scrîşnet surd capacul cutiei.

 Din mine se scurge toata minunea vieţii.

 Încui cutia cu o lacrimă şi o privesc avid.

 S-A SFÎRŞIT...