Succesul
şi bunăstarea unei naţiuni este direct proporţională cu satisfacerea nevoilor membrilor acesteia. De
acest lucru ne-am convins, cei 30 de
manageri şcolari şi cadre didactice, care am avut posibilitatea de a vizita
Estonia, pentru a realiza un schimb de experienţă în domeniul educaţional, în
perioada 28 noiembrie – 10 noiembrie, 2013.
Se spune că experienţa celorlalţi nu este transmisibilă –
ea trebuie trăită. De acest lucru au ţinut cont organizatorii deplasării de
serviciu (dl. Vitalie Rotaru – preşedintele Raionului Criuleni, Consiliul
raional Criuleni în colaborare cu dl. Vladimir Soltanici, director general
- Direcţia Educaţie, Criuleni), în care
am avut ocazia să trăim clipe inedite,
de revelaţie, de a împrumuta din experienţa de lucru a estonienilor în domeniul
educaţional şi, nu numai.
În Estonia OMUL este mai presus de toate. Poate de aceea
că este o ţară aproximativ de trei ori mai mare ca suprafaţă decît Republica
Moldova, dar de trei ori mai mică, după numărul de locuitori? Toate se încep de la satisfacerea nevoilor oamenilor,
care stau la baza piramidei lui Maslow. Dacă e să analizăm din perspectiva
primului nivel al piramidei – atunci în Estonia am văzut instituţii foarte bine
reparate, dotate, încălzite, care sunt pentru copii un spaţiu sigur, amenajat
cu mult gust (în culorile copilăriei, ale vieţii şi ale fericirii). Chiar dacă în unele instituţii îşi fac studiile
foarte puţini copii (doar 60), acestea rămîn a fi dotate, de asemenea, la cel
mai înalt nivel.
Sunt cazuri în care autorităţile din Estonia au
misiunea de a organiza somnul copiilor care
locuiesc la distanţe foarte mari de şcoală (asta, datorită, condiţiilor în care
sunt repartizate geografic regiunile). Elevii, rămîn de luni pînă vineri, în
nişte centre, special amenajate, în care au tot confortul de acasă: spaţiu de
somn, condiţii de a întreţine igiena personală, spaţiu de joacă, bibliotecă,
sală de computere, bucătărie, în care sunt învăţaţi singuri să-şi prepare
hrana. Aceşti copii, pe parcursul timpului cît stau în centru, sunt în grija
unui profesor auxiliar, cărora ei îi spun “educator de noapte”. În fiecare
instituţie am observat că este amenajată o mică bucătărie în care angajaţii, la
necessitate, îşi prepară un ceai şi se simt bine la serviciu.
Cantinele sunt dotate cu tot utilajul necesar, deşi
hrana nu se pregăteşte în şcoli. Managerul instituţiei are responsabilitatea de
a încheia contracte cu firme specializate în pregătirea hrănii pentru copii. Am
observat că elevi din diferite clase au meniu diferit, în dependenţă de
preferinţe, care zilnic este schimbat. O caracteristică aparte a estonienilor,
de la care trebuie să luăm aminte, este alimentaţia pe cît de simplă, pe atît
de sănătoasă. Practic la fiecare masă se
consumă salata de varză, iar roşiile şi castraveţii proaspeţi sunt legumele
care nu lipsesc nici o zi de pe masa lor, indiferent de
anotimp. În şcoli, pentru lapte (200ml obligatoriu pentru fiecare copil) şi
legume proapete sunt rezervate fonduri financiare separate.
În absolut toate instituţiile este foarte bine pus la
punct sistemul de ventilare, care, pentru noi rămîne a fi un vis. Reparaţiile
în încăperi sunt efectuate la cel mai înalt nivel, cu produse şi vopsele foarte
calitative. Astfel, instituţiile nu necesită a fi reparate anual, iar
responsabilitatea aceasta nu este a managerului şcolar, dar îi revine
autorităţilor locale.
Nevoia de securitate, de asemenea, este asigurată pe
deplin. Or, deşi se confruntă cu unele probleme, estonienii sunt siguri de ceea
ce vor avea în ziua de mîine. Paradoxal, dar pe parcursul a 10 zile nu am văzut
oameni stresaţi, grăbiţi, frustraţi, supăraţi că programul lor personal este
dat peste cap din anumite motive, ceea ce nu putem spune despre noi. Poate a
fost o primă impresie falsă, dar,
totuşi, felul după cum era organizată activitatea denotă faptul că există o
stabilitatate legislativă, în primul rind. Fiecare cetăţean se simte protejat
în ţara în care s-a născut, există o ordine, ceea ce face ca cetăţenii să se
simtă liniştiţi sufleteşte, senini, calmi, siguri în toate pe cîte le fac.
Fiecare se simte la serviciu ca
acasă, într-o familie mare. Credem că este vorba de mentalitate. Nimeni nu ţine
pică pe colegul de serviciu. Chiar şi spaţiile de lucru (spre exemplu,
cabinetele metodice, colţul de odihnă al cadrelor didactice) sunt organizate
astfel încît să stabilească între oameni relaţii durabile de colaborare, de
prietenie, bazate pe respect reciproc. În loc de mapele catedrelor în
majoritatea instituţiilor sunt prezente mape cu fotografiile copiilor pe ani
şcolari. În pozele cu elevi, alături stau profesori care zîmbesc mereu. Nu cred
că zîmbetul este o responsabilitate
inclusă în fişa-post a cadrului didactic.
Profesorii lucrează cu dăruire de sine, foarte responsabili. Sistemul
educaţional în instituţii este orientat spre rezultat, dar mai puţin pe cum se
obţine acest rezultat. Fiecare şcoală, după ce se finisează anul şcolar, se
susţin examenele de absolvire - se regăseşte într-un top naţional al
instituţiilor.
Am descoperit, cu mirare, că administraţia şcolii nu asistă la ore,
decît în cazuri excepţionale. Caz excepţional se consideră atunci cînd un tînăr
specialist poate avea probleme cu disciplina în cadrul orelor.
Responsabilitatea de a ajuta tînărului
angajat îi revine profesorului-mentor, care are grijă de a-l ajuta pe tînăr în
toate, inclusiv de a-l asista la ore. Prin urmare, şi acel tînăr specialist se
simte bine, se simte ajutat, se simte util, important, aşteptat, pentru că în
Estonia copiii tot copii sunt, iar cadrele didactice se confruntă cu unele
probleme de disciplină, exact ca la noi.
Cadrul didactic are statulul
necesar. El se simte profesor în adevărat sensul cuvîntului. În sistem se lucrează
cu registrul electronic, de circa 5 ani. După fiecare oră - profesorul, completează în registrul on-line
subiectul, ceea ce s-a predat la oră (foarte succinct, dar nu este
obligatoriu), înregistrează absenţele, notele, tema pentru acasă (cu o scurtă
indicaţie cum se poate realiza aceasta). După ce a completat - nu mai poate interveni.
Părintele are acces liber la registrul electronic. Programul respectiv mai are
o opţiune, pe care am admirat-o – dacă elevul nu s-a prezentat la oră, nu s-a
pregătit, sau a făcut vreo şotie ieşită din comun – există o opţiune specială,
care anunţă imediat părintele, prin intermediul telefonului mobil. Astfel, cînd
elevul ajunge acasă – părinţii sunt la current cu ceea ce a făcut la şcoală şi,
cu siguranţă, nu vor fi indiferenţi de situaţia existentă. Cred că acesta este
unul dintre factorii care contribuie la ridicarea prestigiului profesorului. Profesorul
se simte liber în a lua anumite decizii, fără a-i fi aduse învinuiri că n-a
acţionat într-un fel sau altul (de multe ori, conform mofturilor şi dorinţelor
unora dintre părinţi, care vin şi învaţă profesorii cum să educe şi să
instruiască copiii, avînd singuri probleme în acest sens).
La nivelul elevilor nevoia de
respect, de asemenea, este realizată pe deplin. Fiecare pas al acestora este
încurajat. Fiecare produs al lor (desen, poezie, dans) este apreciat la cel mai
înalt nivel, chiar dacă nu este perfect (spre deosebire de noi, estonienii nu
pun accent pe perfecţiune, dar încurajează cea mai mică reuşită a copilului).
Astfel, copiii se simt importanţi, liberi în gîndire şi în acţiuni, se simt
respectaţi. În acest fel li se formează o atitudine adecvată / pozitivă faţă de
propria persoană. Li se oferă mult spaţiu de a se ocupa cu ceea ce preferă mai
mult. Programe opţionale cu aprofundare într-un anumit domeniu au, începînd cu
clasa a V-a. În fiecare instituţie sunt
săli de sport bine amenajate, biblioteci dotate cu multă literatură, inclusiv
computere la care elevii pot asculta
cărţile. Pe lîngă sălile din şcoli sunt complexe sportive, peste tot,
toate amenajate cu săli de forţă, bazine
de înot, săli pentru gimnastică etc,
etc.
La un nivel foarte înalt sunt dotate ateliete şcolare: atît cel de
menaj, cît şi pentru prelucarea lemnului.
Fetiţele au posibilitatea de a învăţa să gătească, să coase, croşeteze,
împletească, în condiţii excelente. Băieţii au la dispoziţie instumente
adecvate, strunguri performante de
prelucrare a lemnului, iar sub îndrumarea cadrelor didactice crează adevărate
bijuterii.
Copiii au posibilitatea de a completa timpul liber mergînd la diverse
centre în care, de asemenea, au posibilitatea de a se ocupa cu multe lucruri
utile, interesante: împletitul în fibre vegetale, confecţionarea bijuteriilor
şi a diverselor decoraţii, pictură, modelaj, reprezentaţii artistice. Şcolile
de muzică sunt foarte bine dotate cu instrumente muzicale de tot felul.
Profesorii au posibilitatea de a se ocupa cu cîte un copil aparte: fie pian,
chitară, acordeon sau vioară. Nu mai vorbesc că absolut toată lumea, de la mic
la mare, este antrenat într-un ansamblu folcloric sau alt gen de dans sau
muzică. Persoanele de vîrsta a treia se simt importante prin faptul că pot
transmite tezaurul ţării prin intermediul cîntecului şi dansului tradiţional estonian.
Fiecare îşi are locul şi rolul său în societate.
Cu siguranţă, în cazul în care sunt
satisfăcute nevoile de la baza piramidei, conform teoriei lui Maslow, de la
sine se realizează şi nevoia din vîrful piramidei, cea care ţine de
autorealizare, plăcerea de a fructifica la maximum capacitățile proprii, împlinire sub toate
aspectele, fericire.
Noi, cei care am vizitat Estonia,
făcînd cunoştinţă mai îndeaproape cu sistemul educaţional de acolo, am
rămas impresionaţi de toate cele văzute,
simţite şi citite, uneori, printre rînduri. Putem spune ferm că am făcut un
schimb de experienţă util pentru noi. Reveniţi acasă, intenţionăm cu toţii de a
face ceva care să se apropie de cele văzute, or, vorba lui A. Huxley
“Experienţa nu este ceea ce i se întîmplă unui om, ci ea reprezintă ceea ce
face un om cu ceea ce i se întîmplă”.
