Orientarea profesională a copilului începe din familie

Acesta a fost genericul unei şedinţe generale de părinţi realizată în gimnaziul Izbişte. De fiecare dată încercăm să ne răspundem la întrebarea „De ce elevii de astăzi nu prea vor să înveţe temeinic?” Noi, cadrele didactice, de fiece dată încercăm să căutăm, să găsim, să propunem soluţii pentru această dilemă... Parcă se depun toate eforturile ca mediul în care învaţă copiii să fie unul propice acestei activităţi, cadrele didactice sunt pregătite să lucreze interactiv, centrat pe copil, cabinetele abundă în materiale didactice care mai de care atractive... Dar rezultatul nu este cel scontat...

Dintr-o discuţie în alta conştientizăm că astăzi familia tot mai puţin participă în educarea copiilor (asta cel puţin se confirmă în mediul rural) din varii motive: părinţi plecaţi sau prea ocupaţi pentru a le rămîne timp şi pentru propriul copil. Faptul că astăzi copiii nu învaţă temeinic şi sistematic este o consecinţă, iar cauze sunt mai multe.

Una dintre principalele cauze o vedem în faptul că părinţii comunică prea puţin cu propriii copii referitor la planurile de viitor, sau pur şi simplu pentru a-i motiva să înveţe, să cunoască situaţia şcolară a copilului din spusele lui, nu a dirigintelui. De aici s-a ivit ideea de a realiza o şedinţă de părinţi în care să se pună accent pe faptul cît este de important este ca părintele să comunice cu propriul copil referitor la planurile lui de viitor.   Iar acest lucru se poate face la orice vîrstă a copilului, avînd mare importanţă cît de timpuriu se întîmplă asta. Iar gîndurile senine, frumoase, dorinţele – se materializează mai degrabă sau mai tîrziu.

Părinţii prezenţi la şedinţă au fost provocaţi  să răspundă la întrebări de genul: ce doresc

să facă copiii lor în viaţă? Care este meseria pe care ar vrea ca aceştia să o îmbrăţişeze? Cum trebuie să se  pregătească copiii pentru a reuşi? Care sunt calităţile necesare pentru a avea meseria dorită? Cine îi poate sprijini în îndeplinirea dorinţelor? Din păcate, un procent redus de părinţi au putut răspunde cu siguranţă ce vor deveni copiii, ceilalţi strîngînd din umeri. Aici vedem problema – copiii nu sunt motivaţi din familie să devină cineva, să se realizeze în viaţă, să pună accent pe studii (oricum sunt necesare).

Pilonii de bază în determinarea profesională a elevilor sunt: familia, şcoala, societatea. Şcoala şi familia facilitează dezvoltarea personală a elevului pentru luarea unor decizii, în concordanţă cu cerinţele personale şi realităţile sociale.

Derularea acţiunilor în şcoală cu privire la orientarea profesională a elevilor fără a implica sau ţine cont de familie au o valoare limitată. În majoritatea situaţiilor, familia este reperul major în conturarea opţiunii pentru o anumită carieră a copiilor. Părinţii sunt pentru copii sursa primară şi cea mai puternică de învăţare, de sprijin afectiv şi securitate. Părinţii sprijină proprii copii în alegerea liberă a viitoarei lor cariere, sau în găsirea unui loc de muncă.

Odată cu mesajele sus-amintite părinţilor li s-au adus la cunoştinţă rezultatele sondajului efectuat în clasele absolvente, pentru a observa tendinţele actuale ale elevilor. S-a pornit de la disciplinele preferate de elevi pentru că, după cum cunoaştem, toate disciplinele şcolare prevăzute în curriculum sunt exploatate în favoarea orientării profesionale a elevilor. În mod concret, atunci cînd ne referim la valorificarea potenţialului specific al fiecărei discipline şcolare avem în vedere: oferirea de informaţii despre ariile profesionale unde cunoştinţele materiei predate sunt necesare, folosite şi dezvoltate; informarea cu privire la aplicaţiile practice ale cunoştinţelor transmise prin lecţii.

Cel mai mare procent l-au obţinut disciplinele de limbă română şi educaţie fizică (peste 40 %) - limba română pentru că este clară, uşoară, lesne de însuşit,  este o disciplină necesară şi importantă pentru fiecare, iar  educaţia fizică pentru că nu au de făcut teme pentru acasă, nu au nimic de rezolvat, comentat, argumentat. În topul disciplinelor preferate este şi educaţia tehnologică, unde se învaţă lucruri utile, care le vor fi de folos în viaţa de adult. Biologia, istoria şi educaţia civică (circa 28%): sunt accesibile, utile, atrag interesul elevilor. Matematica, chimia, fizica, limba franceză, limba rusă, geografia (mai puţin de 10%): sunt preferate de elevi care se gîndesc că pe viitor cariera lor vor avea tangenţă sau se vor baza pe aceste disciplini şcolare.

De asemenea sondajul a chestionat elevii cu referire la profesiile care vor să le urmeze. Marea majoritate (40%) a elevilor au afirmat că vor să devină bucătari pentru că le place mult  să gătească, este o profesie plăcută, lucrezi la cald şi este bine plătit. Ceilalţi (cîte 3 – 6 %) au afirmat că vor să devină poliţişti, vameşi, designeri vestimentari - ştiu în ce constă activitatea, vor să contribuie la contracararea corupţiei, infracţiunilor, traficului de droguri; Şofer, economist, stilist, tencuitor, jurnalist, medic, profesor,  lemnar - sunt profesii lumeşti, reale – pe care elevii le pot îmbrăţişa cu uşurinţă. Însă 24% dintre elevi au declarat că nu s-au decis încă spre ce profesie se orientează. Acest lucru este alarmant, din motivul că elevii sunt la finele ciclului gimnazial şi, în cel mult 3 luni, trebuie să se decidă în ce domeniu vor să se realizeze.

Din motivaţiile pe care le au elevii pentru o profesie sau alta observăm că  predomină motivaţia internă, dar ar trebui să ia în calcul următoarele aspect la alegerea viitoarei profesii: satisfacţia muncii; pregătirea educaţională; tradiţia familială; cererea forţei de muncă; prestigiul domeniului; remunerarea. Şi părinţilor şi copiilor li se accentuiază de fiecare dată că este foarte important ca în viaţă să faci ceea ce îţi place, pentru ceea ce eşti pregătit, indiferent dacă este prestigios sau este cel mai bine plătit. Satisfacţia în ceea ce faci nu se măsoară în bani, iar orientarea spre prestigiu şi bani, neţinînd cont de celelalte lucruri (motivaţii interioare) s-ar putea solda cu eşec în alegerea profesiei, sau să nu fie pe mult timp.

Absolvenţii s-au exprimat că după studiile în gimnaziu se orientează spre studii în şcolile profesionale (45%), liceu (30%), colegiu de medicină (3%), iar aproape 20 % nu sunt decişi unde vor merge să facă studii. De asemenea 70% au afirmat că se simt pregătiţi pentru a urma profesia dorită, 3% speră că da, iar 20% - nu cunosc. Au fost întrebaţi cu cine s-au consultat în privinţa viitoarei profesii şi cea mai mare pondere o au totuşi părinţii (78%), profesorii (12%), buneii, prietenii, cunoştinţele (constituind 10%). Părinţii au fost atenţionaţi că elevul trebuie tratat cu seriozitate şi respect, ascultat, încurajat şi stimulat să-şi asume responsabilităţi.  Totodată, aceştia trebuie să se asigure că vor să-l sprijine pe tînăr să ia o decizie bună şi să nu-şi impună punctul de vedere sau profesia lor ca model, pentru a-şi realiza astfel, prin urmaş, propriile aspiraţii sau să-şi compenseze nereuşitele.

Elevilor li s-a solicitat să numească profesia, meseria sau ocupaţia pe care o au părinţii. Aproape 25 % nu au oferit nici un răspuns, iar 20% au afirmat că părinţii nu au nici o profesie. Aici este problema cea mai mare, mai ales în mediul rural. Majoritatea oamenilor nu au un loc de muncă stabil, conform profesiei pe care o deţin, iar o parte bună dintre locuitori nici nu deţin vreo profesie, neavînd perspective de angajare.

Din păcate, astăzi părinţii au încetat să fie modele pentru propriii copii. De vină, poate, este şi situaţia din ţară, în care sunt prea puţine locuri de muncă. Dar asta nu ne împiedică să motivăm copilul de a deveni cineva, în speranţa că situaţia se va schimba.

 Generaţia actuală de copii este răsfăţată prin tehnologii, prin condiţii bune pentru studii acasă şi la şcoală, dar, din păcate, eforturile nu se canalizează în direcţia care trebuie. Aceştia consideră că părinţii vor fi veşnici şi mereu la dispoziţie pentru a le oferi ajutorul, copiii sunt hiper tutelaţi. Majoritatea părinţilor greşesc prin a  “dădăci”  copiii, pînă cînd aceştea au propriii copii, plecînd peste hotare, jertfind pe sine, în dorinţa de a le oferi “pe tavă” ceea ce nu au avut ei. Prin urmare creşte o generaţie fără aspiraţii, fără dorinţe, fără scopuri bine determinate. Părinţii, dar şi profesorii sunt persoanele care trebuie să conştientizeze că prin ceea ce investesc în copii / educabili – îţi asigură, inclusiv, şi propriul viitor. Să-i ajutăm / să-i orientăm spre ceea ce doresc să facă cu adevărat, atunci, cu siguranţă, va fi valabilă şi spusa lui Paolo Coelho “Cînd vrei ceva cu tot dinadinsul, întreg Universul conspiră în favoarea ta”.